Inspectoratul Judetean de Jandarmi (IJJ) Salaj si-a reintregit comanda unitatii. Postul de prim adjunct al inspectorului sef al IJJ Salaj a fost ocupat de lt. col. Mihai Daniel Smetcas. In cursul lunii decembrie a fost organizat un concurs pentru acest post vacant, iar din 20 decembrie Smetcas ocupa aceasta functie. Locotenent-colonelul are 38 de ani, este casatorit si are un copil. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” in anul 1994, iar de atunci activeaza in cadrul IJJ Salaj.
A inceput cu postul de comandant pluton la Batalionul 71, apoi a avansat la comandant companie, comandant detasament la Comandamentul de Jandarmi Judetean Salaj, in perioada 2002-2003 a fost ofiter in Statul Major al Comandamentului dupa care a devenit adjunct pentru ordine publica la Comandamentul de Jandarmi Judetean Salaj. Din 2005, Smetcas a fost sef serviciu la Serviciul organizare si coordonare misiuni, iar acum a devenit prim adjunct al inspectorului sef. Pe parcursul acestor ani, s-a specializat urmand un curs de pregatire pentru ordine publica, unul de management si un curs postuniversitar de drept penal si procesual penal.