Legea privind instituirea starii de alerta, a fost votata de catre Parlament, miercuri, 13 mai. Aceasta vine cu un nou set de reguli pe care romanii vor trebui sa le urmeze in urmatoarea perioada, dar si cu noi sanctiuni pentru cei care le incalca.

rn

Astfel, Legea prevede amenzi pentru persoanele fizice si juridice care se incep de la 1.000 de lei si pot ajunge pana la 15000. Persoanele amendate pot plati jumatate din suma in termen de 15 zile.

rn

Va prezentam lista completa a amenzilor:

rn

Art. 65. – Constituie contraventii, in masura in care nu sunt
savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate potrivit legii penale infractiuni, urmatoarele fapte savarsite pe durata starii de alerta:
a) neluarea de catre conducatorii serviciilor de asistenta sociala, a masurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activitatii – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
b) neluarea de catre conducatorii autoritatilor sau institutiilor la
nivelul carora sunt constituite centrele operative pentru situatii de urgenta, a masurilor pentru permanentizarea activitatii acestora, conform art.5 alin.(1) lit.f) – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
c) neexecutarea masurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a),
referitoare la evacuarea temporara a persoanelor si bunurilor din zona afectata sau posibil a fi afectata, de catre personalul institutiilor si autoritatilor publice desemnate sa puna in aplicare aceste masuri – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
d) impiedicarea de catre orice persoana fizica, a executarii
masurilor de evacuare temporara a persoanelor si bunurilor din zona afectata sau posibil a fi afectata, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a) – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
e) impiedicarea de catre orice persoana fizica, a distribuirii
ajutoarelor de prima necesitate pentru persoanele si animale afectate, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.b) – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
f) neefectuarea lucrarilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c),
referitoare la modificarea de urgenta a mediului inconjurator si
infrastructurii, de catre personalul institutiilor si autoritatilor publice desemnate prin hotarari ale comitetelor pentru situatii de urgenta sa puna in aplicare aceste masuri – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
g) impiedicarea de catre orice persoana fizica, a efectuarii
lucrarilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c), referitoare la modificarea de urgenta a mediului inconjurator si infrastructurii – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
h) nerespectarea de catre persoanele fizice, a masurilor
individuale de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d) – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
i) nerespectarea de catre persoanele fizice, a masurilor de
izolare la domiciliu stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d) – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
j) nerespectarea interdictiilor stabilite conform art.5 alin.(3)
lit.a), de a organiza mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de intruniri, in spatii deschise, ori intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise – amenda de la 3000 lei la 15000 lei;
k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstratii,
procesiuni, concerte sau la alte tipuri de intruniri, in spatii deschise, ori la intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise, interzise in conformitate cu art.5 alin.(3) lit.a) – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
l) desfasurarea de catre organizatori, a unor mitinguri,
demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri, in spatii deschise, ori a unor intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise, cu nerespectarea masurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a) – amenda de la 2000 lei la 10000 lei;
m) circulatia persoanelor, pietonala sau cu vehicule, in locurile
si, dupa caz, in intervalele orare in care aceasta a fost interzisa sau restransa potrivit art.5 alin.(3) lit.b) – amenda de la 2000 lei la 10000 lei;
n) nerespectarea de catre persoanele fizice, a interdictiei de
iesire din zonele stabilite in conformitate cu art.5 alin.(3) lit.c), sau incalcarea intervalelor orare in care este permisa iesirea din aceste zone – amenda de la 500 lei la 2500 lei;
o) nerespectarea de catre persoanele fizice, a interdictiei de
iesire din cladirile, localitatile sau zonele geografice in care a fost instituita carantina potrivit art.5 alin.(3) lit.c) – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
p) nerespectarea de catre operatori, a masurilor stabilite potrivit
art.5 alin.(3) lit.d), referitoare la restrangerea sau interzicerea
transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori incalcarea intervalelor orare in care acestea sunt permise – amenda de la 3000 lei la 15000 lei;
q) nerespectarea de catre conducatorii institutiilor sau
operatorilor economici, a conditiilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la desfasurarea activitatii acestor institutii sau operatori economici – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
r) nerespectarea de catre conducatorii institutiilor sau operatorilor economici, a masurilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la suspendarea temporara a activitatii acestor institutii sau operatori economici – amenda de la 2000 lei la 10000 lei;
s) neefectuarea lucrarilor pentru demolarea partiala sau totala a
unor constructii, instalatii sau amenajari, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlata a unor terenuri, culturi, plantatii sau paduri, de catre persoanele fizice sau juridice ori de catre personalul institutiilor si autoritatilor publice desemnate potrivit art.5 alin.(4) lit.g) – amenda de la 1000 lei la 5000 lei;
s) impiedicarea de catre orice persoana fizica, a efectuarii lucrarilor pentru demolarea partiala sau totala a unor constructii, instalatii sau amenajari, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlata a unor terenuri, culturi, plantatii sau paduri, stabilite potrivit art.5 alin.(4) lit.h) – amenda de la 500 lei la 2500 lei.

rn

Iata cuantumul amenzilor:

rn

Art.66 – Contraventiile prevazute la art.60 se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 500 lei la 2.500 lei contraventiile prevazute la art. 60 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) si s);
b) cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei contraventiile prevazute la art. 60 lit. a), b), f), i), o), q) si s);
c) cu amenda de la 2.000 lei la 10.000 lei contraventiile prevazute la art. 60 lit. l), r) si t);
d) cu amenda de la 3.000 lei la 15.000 lei contraventiile prevazute la art. 60 lit. j) si p);
De catre cine pot fi aplicate sanctiunile:
Art. 67. – (1) Constatarea contraventiilor prevazute la art.65 si aplicarea sanctiunilor prevazute la art.66 se fac de catre subofiteri si ofiteri de pompieri si protectie civila cu atributii de indrumare, control si constatare, anume desemnati de inspectorul general.
(2) Constatarea contraventiilor prevazute la art.65 si aplicarea sanctiunilor prevazute la art.66 se fac de catre:
a) inspectorii de munca, pentru contraventiile prevazute la art.65 lit.a), q) si r);
b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situatii de Urgenta, precum si subofiterii si ofiterii de pompieri si protectie civila, pentru contraventiile prevazute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), s) si t);
c) agentii si ofiterii de politie, subofiterii si ofiterii de jandarmi, politistii locali, pentru contraventiile prevazute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) si s);
d) personalul directiilor de sanatate publica, pentru contraventiile prevazute la art. 65 lit. h) si i);
e) personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, pentru contraventiile prevazute la art. 65 lit. p);
f) agentii si ofiterii de politie rutiera, pentru contraventiile
prevazute la art. 65 lit. p), referitoare la transportul rutier.
Art. 68. – Contraventiilor prevazute de prezenta lege le sunt
aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 69. – (1) Contravenientul poate achita, in termen de cel mult 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal, jumatate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contraventiile prevazute de lege.