Anual, peste 6.000 de studenti pleaca sa studieze la institutiile de invatamant din strainatate, potrivit datelor IntegralEdu. Pentru studiile universitare de licenta, principalele destinatii sunt: Marea Britanie (destinatia principala pentru studii in afara), Olanda, Danemarca, Germania, Franta, Elvetia si SUA.
Avand in vedere impactul puternic produs de pandemia de Coronavirus la nivel mondial, tranzitia de la invatamantul preuniversitar la comunitatea academica este cu atat mai dificila, aspect cauzat de posibilitatea ca nu toate universitatile sa isi adapteze programul de admitere astfel incat acesta sa fie accesibil pentru elevii din toate tarile.
Consiliul National al Elevilor isi exprima ingrijorarea fata de acest aspect si solicita decidentilor urmatoarele revendicari:
– Adresarea, in cadrul forurilor din care face parte Romania – la nivel european, transatlantic si mondial, a problemei cu care se confrunta elevii care doresc sa urmeze studii universitare in strainatate;
– Militarea pentru realizarea unui acord cu implicatii politico-juridice pentru toate tarile, prin care toate universitatile sa isi adapteze programul de admitere, garantand accesibilitatea si egalitatea de sanse pentru toti candidatii, indiferent de mediul din care acestia provin – pentru aceasta, propunem un tratat international care sa asigure faptul ca niciun elev nu va fi prejudiciat pe parcursul tranzitiei preuniversitar – universitar;
– Simplificarea si adaptarea procedurilor de inscriere la universitatile din tara si strainatate (un exemplu viabil este realizarea interviurilor sub forma de videoconferinte, debirocratizare);
– Garantarea dreptului la educatie pentru elevii din Republica Moldova: Avand in vedere faptul ca Republica Moldova nu este membra a Uniunii Europene, Romania trebuie sa sprijine si elevii din tara vecina, garantand includerea Republicii Moldova la masa discutiilor privind organizarea admiterii in universitatile internationale. Consiliul National al Elevilor isi exprima solidaritatea fata de colegii din Consiliul National al Elevilor Moldova si Uniunea Elevilor din Moldova si este in permanent contact cu reprezentantii elevilor din Republica Moldova, pentru a garanta implementarea acestui obiectiv.
Consiliul National al Elevilor este membru de drept in OBESSU – the Organising Bureau of European School Students’ Unions si militeaza, alaturi de celelalte organizatii reprezentative ale elevilor de la nivel european, pentru implementarea unui acord international pentru garantarea accesului la educatie.
Mentionam ca reprezentantii elevilor din Romania constientizeaza interesul ridicat al elevilor de a studia in Marea Britanie, drept care consideram ca acest acord trebuie sa se adreseze nu doar Comisiei Europene, ci si structurilor din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite.
"Reprezentantii elevilor prezinta o serie de revendicari pentru a garanta accesul la educatie, consideram ca acesta reprezinta o problematica mondiala care trebuie adresata urgent de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii. Structurile guvernamentale ar trebui sa aiba in vedere radiografierea starii de fapt (cati elevi sunt in proces de admitere si in cadrul caror state) pentru a putea propune solutii in cadrul forurilor din care Romania face parte – nu doar la nivel european, ci la nivel mondial.
Antonia-Laura Pup, presedintele Consiliului National al Elevilor a declarat:
"Un alt aspect pe care dorim sa il adresam este procesul de admitere la universitatile internationale pentru colegii nostri din Republica Moldova – incurajam consolidarea relatiilor bilaterale in acest sens, astfel incat nici macar un elev sa nu fie prejudiciat".