Se implinesc acum douazeci de ani de cand s-a dat startul Revolutiei in Timisoara. Dupa tot amarul pe care l-am inghitit in acele zile, nu doar in urbea de pe Bega, ci in toata tara, dupa toate jertfele care s-au depus pe altarul democratiei si libertatii, s-a asternut linistea si speranta. Desigur, cu multe semne de intrebare, cu multa saracie, dar cu multa incredere ca romanii vor avea un viitor nemaipomenit. Ca in fine, a rasarit soarele si pe strada natiunii noastre.
Dar au trecut doua decenii si ne-am convins ca nu a fost nici pe departe asa. Emulatia si credinta mani-festate de popor in acea perioada acum par desuete. Tot asa de nelalocul lor ne par acum gandurile de atunci a multor romani fugiti peste granite din cauza regimului de a se reintoarce in tari-soara lor. Sau zambim cu amaraciune cand ne aducem aminte de bucuria bunicilor nostri ce visau la restituirea proprietatilor. Tinerii saltau ca pot spune lucrurilor pe nume, ca pot merge in lumea larga, ca ii asteapta un viitor pe masura valorilor lor. Cate nadejdi si-au pus romanii, in zilele acelea stropite de sangele atator oameni deosebiti, al caror ideal a fost: „pentru o viata mai buna”.
S-a ales praful insa de toate nadejdile noastre.Si ale lor. Nu are rost sa despicam firul in patru, stim cu totii cum ne merge. Cat de saraci suntem, cat de mult suntem umiliti, cate minciuni inghitim zi de zi. Au trecut douazeci de ani, dar parca fara nici un rost pentru popor. Capul lui badea Ion este tot plecat, umerii tot mai incovoiati, povara n-a luat-o nimeni de pe umerii lui. Nu mai zambeste, nu mai spune vorbe de duh, doar da din cap cu amaraciune, cum-panind: „ca la noi la nimenea”.
Nu ne-a placut pe vremuri, dar nici acum nu ne e bine. Ce a facut acest popor sa merite aceasta soarta? Democratia e pe mana lui, dar nu o poate folosi in interesul lui. Poate vorbi, dar spune degeaba. Nu-l mai urmareste nimeni daca merge la biserica, dar parca acum nu mai primeste aceeasi hrana sufleteasca. Are bunatati in magazine, nu la ratie, nu la coada, dar nu are cu ce le cumpara. Are voie sa mearga in stranataturi, dar cati isi pot permite? Poate urma cursurile oricator facultati are chef, dar nu are unde se angaja. Aproape toate cele castigate cu atata jerfa in 1989, acum parca s-au intors impotriva romanilor, care nu au de ales decat sa priveasca neputinciosi si sa-si planga soarta. Si eroii!

Post Views: 63