Remat – CVM Brasov 3-0 (25-22, 25 – 16, 25 – 16)
Partida de sambata seara de la Sala Sporturilor din Zalau a fost dominata clar de echipa gazda. Cei doi tehnicieni, Dragan Djordjevic- principal si Aurel Vlaicu- secund, au inceput meciul cu sextetul Marius Ciortea, Valentin Pereu, Adriano Lamb, Goran Ivkovic, Serban Pascan, Vasile Afloarei, Adrian Feher- libero, sextet care s-a dovedit net superior sextetului brasovean, chiar daca oaspetii au incercat „marea cu degetul”. Setul I. De doua ori au condus brasovenii in acest set, cu 7-8 si 10-11, dupa care echipa noastra si-a reintrat in „mana”, impunandu-se cu 25-22, dupa 23 de minute de la primul fluier al arbitrilor.Scor 25 – 22. Avand in vedere diferenta de valoare dintre cele doua echipe, in seturile II si III gazdele au avut pe teren jucatorii din al doilea val: Mihai Maries, Sergiu Ilies si Mihai Ciupe, care, impreuna cu titularii au facut o buna propaganda sportului cu mingea la fileu, castigandu-le simetric:26-16 si victorie de meci cu 3-0.Ca element negativ, sesizat si de catre spectatorii prezenti in tribune, am putea aminti : serviciul. Numai in setul trei am consemnat 9 asemenea procedee gresite, contabilizate ca puncte in contul „lanternei rosii” – CVM Brasov. Daca la un asemenea meci nu trebuie sa ne ingrijoram, in disputele cu echipele din prima parte a clasamentului, punctele pierdute din faze neprovocate pot duce la infrangeri cu repercursiuni directe in ierarhia din partea superioara. Urmatoarea intalnire a iubitorilor de volei cu echipa favorita va avea loc abia in 12 sau 13 ianuarie 2010, la meciul retur cu o echipa din Belgia din optimile Challenge Cup. In perioada urmatoare Remat se va deplasa la Baia Mare pentru partida restanta (16. XII. 2009), iar sambata, 19 decembrie, Remat va juca la Tg. Mures, cu Torpi, echipa care a produs surpriza etapei trecute, cu victorie la Steaua, in Bucuresti.Turul cu echipa belgiana din optimi va avea loc in Belgia, in una din zilele de 5-6 sau 7 ianuarie 2010. Alte rezultate din etapa de sambata: Tomis Constanta – „U”Cluj 3-1, Constam Buzau – Craiova 0-3, Steaua Bucuresti – Torpi Tg. Mures 0-3, Remat Zalau – CVM Brasov 3-0, Unirea Dej- Explorari Baia Mare 3-2. Nu avem rezultatul partidei CVM Piatra Neamt – Dinamo Bucuresti.