2009 va ramane in istorie. Nu doar „gratie” crizei ce a lovit o lume intreaga, ci si ca urmare a incompetentei clasei politice din Romania de a gestiona situatia. Ca intotdeauna, autoritatile autohtone au fost prinse pe picior gresit, dezmeticindu-se dupa luni bune de colaps economic. In timp ce alte state coceau primele masuri anti-criza, la noi, Executivul era preocupat sa nege existenta recesiunii pe meleagurile mioritice.
Pana sa iesim din afundatura, mai este. Nimeni nu poate spune cu exactitate cat, insa unii specialisti, mai optimisti din fire, lanseaza ca termen vara anului 2010. Tragic este ca nici acum, la mai bine de un an de la izbucnirea crizei, mai marii de la Bucuresti continua sa bajbaie. Pe principiul „tara arde, baba se piaptana”, batalia pentru ciolan a primat in fata problemelor reale cu care se confrunta cetateanul. Sute de mii de romani ramaneau fara un loc de munca, zeci de mii de firme intrau in faliment ori isi intrerupeau activitatea din cauza impozitului forfetar, in timp ce partidele politice din Romania isi faceau calculele pentru fotoliul de la Cotroceni. Ba mai mult, au pus osul la cresterea numarului de someri, statul roman devenind un rau-platnic de referinta. In timp ce sectorul constructiilor zacea la pamant, statul a „binevoit” sa-i dea, si el, o lovitura, „uitand” sa-si achite datoriile pe care le are catre firmele de profil, executante ale unor lucrari de infrastructura. Efectul imediat a presupus concedierea unui numar important de salariati din domeniu.
Cand a venit vorba de introducerea unor noi biruri, guvernantii nu au ezitat nici o secunda si au dat lovitura de gratie, respectiv introducerea impozitului minim, fara a lua in calcul pagubele colaterale: alte firme inchise, alti oameni dati afara.
Cu siguranta daca efortul depus de politicienii romani pentru identificarea unor masuri concrete anti-criza ar fi fost cel putin la jumatatea celui din campania pentru prezidentiale, sarbatorile cetateanului de rand nu ar fi fost atat de amare.

Post Views: 67