Zile libere de Pasti si de Rusalii pentru angajatii din invatamant, potrivit cultului religios de care apartin
Angajatii din invatamant vor beneficia de zile libere pentru a sarbatori Vinerea Mare, prima si a doua zi de Pasti, precum si prima si a doua zi de Rusalii, in functie de data la care sunt celebrate acestea de cultul religios legal, crestin de care apartin, conform unei propuneri legislative adopate, miercuri, 11 decembrie 2019, in unanimitate, de Camera Deputatilor.
Propunerea, care va fi transmisa Senatului spre dezbatere, a fost initiata de catre zece parlamentari apartinand grupurilor PSD, USR, UDMR, Pro Europa, minoritati sau neafiliati.
In cadrul dezbaterilor din plen, Szabó Ödön (UDMR), initiator, a apreciat ca este "o normalitate ca fiecare comunitate" sa poata sa isi marcheze sarbatorile religioase atunci cand acestea au loc.
"Sunt doua componente importante. Din perspectiva legislatiei muncii, este asigurat un drept la sarbatorile religioase si clarificarea acestor drepturi. Din perspectiva educationala, avand neutralitate a sistemului educational fata de zona religioasa, dar in acelasi timp incurajand, ca forma de expresie a spiritualitatii, tot ceea ce inseamna limba, cultura, religie, demersul legislativ clarifica, pe de o parte, dreptul la zile libere pentru sarbatorile crestine care sunt in date diferite si se precizeaza modul in care se recupereaza in zona angajatorului, printr-un calendar pe care il propune angajatorul", a declarat Camelia Gavrila (PSD).
Conform proiectului, salariatii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare, prima si a doua zi de Pasti, prima si a doua zi de Rusalii, atat la datele stabilite pentru cultul religios legal, crestin, de care apartin, cat si pentru alt cult crestin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.
La stabilirea structurii anului scolar, Ministerul Educatiei si Cercetarii va avea in vedere: acordarea zilelor libere pentru Vinerea Mare, prima si a doua zi de Pasti, prima si a doua zi de Rusalii, in functie de data la care sunt celebrate de cultul religios legal, crestin, de care apartin beneficiarii directi ai educatiei si formarii profesionale, cat si pentru intreg personalul din invatamant. De asemenea, ministerul va avea in vedere includerea a doua zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru beneficiarii directi ai educatiei si formarii profesionale apartinand acestora, cat si pentru intreg personalul din invatamant.
Propunerea legislativa completeaza art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii si art.94 din Legea nr.1/2011 a Educatiei nationale.
