De cand s-a deschis portiunea din strada Simion Oros pe langa Inspectoratul Scolar Judetean, cei care vin de pe strada 22 Decembrie au posiblitatea de a evita sa faca "inconjorul lumii", pe bulevardul Mihai Viteazul, pentru a ajunge cu masina in zona Prefecturii. Dat fiind ca Palatul Administrativ intra in reabilitare un urmator pas care s-ar putea face pentru a evita congestionarea traficului in Zalau in zona centrala, ar fi ca strada din spatele palatului sa fie deschisa in ambele sensuri. Astfel ca cei care vin atat de pe 22 Decembrie, cat si din Bradet pe bulevard sa aiba o alta alternativa pentru a ajunge pe strada Crinului, respectiv strada Closca. Aspectul acesta l-am ridicat in conferinta de presa, de luni 2 decembrie 2019, administratorilor orasului.

rn

Viceprimarul Teodor Balajel a explicat ca orice deschidere de strazi, intra intr-o analiza a Politiei Municipale pe serviciul circulatiei, iar in functie de simulari si dupa o analiza a politistilor se da "ok"-ul la o deschidere de strada cautandu-se varianta cea mai buna ca sa se fluidizeze zona respectiva. Balajel spune ca initial asta a fost propunerea ca "de pe strada Simion Oros sa nu se intre doar in parcarea de la piata, sa se continue pe langa hotelul Porolissum, sa se continue prin spate pe la prefectura si pe strrada Crinului sa se ajunga pe strada Closca si de acolo in strada Simion Barnutiu." Balajel a mai spus ca au fost politisti de la Serviciul Circulatiei care au oferit varianta de a se ajunge de pe strada Simion Oros in strada Unirii si nu a da continuitate pe langa Centrul de Cultura.

rn

La randul sau, primarul Ionel Ciunt, spune ca ar fi cerut celor de la Servicul de Circulatie sa ofere argumente daca sa o deschida sau daca sa nu deschida aceasta portiune. In asteptarea unui raspuns concret din partea autoritatilor la descongestionarea traficului, am dori sa stim si parerea dvs. Vis-a-vis de o eventuala deschidere pe aceea portiune sau daca aveti alte sugestii pentru alte zone care a r ajuta la fluidizarea traficului.