Numarul societatilor comerciale si persoanelor fizice autorizate intrate in insolventa (care nu si-au putut plati datoriile) a scazut cu peste 26,42% in primele 10 luni din 2019, comparativ cu perioada similara din anul anterior, la 5.170 de insolvente, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).

rn

Cele mai multe firme si PFA-uri intrate in insolventa au fost inregistrate in Bucuresti, respectiv 915, in scadere cu 33,31% fata aceeasi perioada din 2018. Pe locurile urmatoare in ierarhia insolventelor se afla judetele Bihor, cu 432 de insolvente (-11,29%), Timis – 277 (-25,94%) si Constanta – 256 (-29,28%).

rn

In Salaj, doar 16 insolvente au fost consemnate

rn

Astfel, cele mai putine insolvente in perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2019 au fost consemnate in judetul Salaj, numai 16, in scadere cu 65,22% fata de perioada similara a anului trecut, si in judetele Vaslui – 23 (62,3%) si Botosani – 26 (46,94%).

rn

In octombrie au fost inregistrate 736 de insolvente la nivel national, cele mai multe in Bucuresti (149).
Pe domenii de activitate, in perioada ianuarie-octombrie, cel mai mare numar de insolvente s-a inregistrat in comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor, respectiv 1.594 (minus 27,87%), in constructii – 777 (-27,38%), in industria prelucratoare – 623 (-26,01%) si in hoteluri si restaurante – 395 (-24,9%).