Parlamentarii britanici urmeaza sa se reuneasca din nou pe data de 17 decembrie pentru inceputul unei noi sesiuni parlamentare, avand la dispozitie doar cateva zile pentru examinarea proiectului de lege privind retragerea din UE.
Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana fara Acord va cauza pierderi de cel putin 16 miliarde de dolari in exporturile acestei tari, spune o agentie ONU. Aceasta noteaza ca aceste costuri vor fi mult mai mari daca se iau in calcul si efectele indirecte ale unui Brexit fara un acord. Premierul Boris Johnson spera sa reuseasca sa retraga Marea Britanie din Uniunea Europeana in orice conditii. Insa, tot el a promis un nou vot asupra acordului privind Brexit-ul pana la Craciun daca conservatorii vor castiga alegerile generale din Marea Britanie.

rn

Deja cincisprezece tari, printre care si Australia, Statele Unite, India si Noua Zeelanda, au solicitat despagubiri in cadrul unei reuniuni a Organizatiei Mondiale a Comertului de la Geneva, argumentand ca au avut de suferit din cauza Brexit-ului.

rn

Acum insa, apare si problema romanilor din Marea Britanie.

rn

Cetatenii Uniunii Europene, printre care si romanii, nu vor mai putea sa vina in Marea Britanie pentru a cauta de munca, dupa Brexit. Acestia vor trebui sa aiba deja o oferta de munca, inainte de a intra in Regatul Unit. De asemenea, ei nu vor putea sa solicite ajutoare sociale vreme de cinci ani.

rn

Premierul Boris Johnson a decis ca cetatenii UE sa fie supusi acelorasi reguli ca cei din restul lumii, atunci cand libera circulatie se va incheia, in ianuarie 2021. De asemenea, cei din UE vor trebui sa plateasca o taxa suplimentara de 625 lire sterline, pentru a acoperi costurile medicale, atunci cand vor veni in Marea Britanie.
Romanii sunt a doua comunitate de cetateni europeani, dupa polonezi, care solicita statut de sedere dupa Brexit
Peste 2.4 milioane de persoane s-au inregistrat pentru a obtine noul statut de sedere in Marea Britanie, 590.300 doar in luna octombrie, sistemul respectiv fiind creat pentru a asigura, dupa retragerea Regatului Unit din UE, drepurile cetatenilor europeni stabiliti in Regat, anunta euractiv.com. Din totalul subscrierilor primite pana in prezent de autoritatile britanice 388.600 au fost facute de cetateni romani.