Guvernul demis a aprobat, luni, 4 noiembrie 2019, acordarea de ajutoare de urgenta pentru familii din 32 de judete, printre care si Salajul.
Statul a aprobat alocarea unor ajutoare de urgenta in valoare de peste 1.000.000 de lei pentru aproape 300 de familii si persoane singure, aflate in situatii critice.
Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, 4 noiembrie, de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, 299 de familii si persoane singure aflate in situatii critice vor primi ajutoare de urgenta in valoare de 1.073.250 lei. Decizia a fost luata de Guvern in baza anchetelor sociale facute de agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala.
Astfel, 893.750 lei vor fi acordati unui numar de 265 de familii si persoane singure din judetele Arges, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Buzau, Cluj, Constanta, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Vaslui, Valcea, Vrancea si Bucuresti, care au probleme grave de sanatate sau se afla in situatii deosebite care pot conduce la riscul de excluziune sociala.
Restul de 179.500 de lei ajung la 34 de familii si persoane singure din judetele Alba, Bacau, Botosani, Galati, Giurgiu, Gorj, Iasi, Neamt, Prahova, Suceava, Vaslui, Valcea, Vrancea si Bucuresti, care se afla in situatii de necesitate cauzate de incendii care au afectat atat locuintele, anexele gospodaresti, cat si bunurile de folosinta indelungata, astfel ca acestea se confrunta cu diverse probleme socio-materiale si de locuit, inclusiv cu probleme grave de sanatate, motiv pentru care se afla in imposibilitate ca din veniturile proprii sa-si poata repara locuintele.
"Astfel, potrivit datelor obtinute in cadrul anchetelor sociale, familiile pentru care se propune acordarea ajutoarelor de urgenta au membri cu grave afectiuni de sanatate, care necesita tratamente medicale de durata si interventii chirurgicale costisitoare, care nu sunt suportate in totalitate de catre casele judetene de asigurari de sanatate. Mai mult, in cazul unora dintre familii situatia este agravata de faptul ca au mai multi membri bolnavi foarte grav, copii si adulti deopotriva, iar in cazul altora e nevoie de sprijin si pentru achizitionarea de proteze medicale. Nu in ultimul rand, printre cei vizati de actul normativ se afla si persoane care fie nu au loc de munca, fie au capacitatea de munca redusa, iar veniturile lor provin din ajutoare sociale, pensii, alocatii de stat pentru copii, indemnizatii pentru persoane cu handicap, alocatii pentru sustinerea familiei", arata Ministerul Muncii.
Ajutoarele de urgenta aprobate de Executiv vor fi suportate din fondurile prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale.