Surpriza neplacuta pentru elevii care lipsesc fara motiv de la scoala. In baza unui proiect de lege care urmeaza sa fie supus la vot, acestia ar putea ramane fara o parte din alocatia de la stat. Initial, proiectul a fost elaborat pentru ca elevii sa primeasca alocatii mai mari, insa alesii au venit si cu o solutie pentru a-i sanctiona pe cei care chiulesc.
"De la 1 ianurie 2020, vor fi taiate alocatiile elevilor cu un numar insemnat de absente nemotivate. In functie de numarul lor, alocatia se va reduce cu 20% sau va fi suspendata. Noua masura face parte dintr-un proiect de lege care propune majorari anuale ale banilor destinati scolarilor".
Daca numarul de absente va fi mai mare de 20 de ore, atunci statul poate suspenda plata banilor. Aici intra inclusiv ajutoarele sociale pe care le primesc familiile de la stat, e vorba de acele ajutoare pentru parintii care se descurca la limita cu banii.
Alocatiile elevilor care lipsesc prea mult de la scoala vor fi taiate de la 1 ianuarie 2020
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...