Atleta legitimata pana de curand la Clubul Sportiv Municipal „Armatura” Zalau, Simona Maxim, s-a transferat la Clubul Sportiv Universitar Galati, pe o perioada determinata de un an de zile, ne-a anuntat Vasile Streang, presedintele CSM-ului. „In cursul zilei de luni am ajuns la o intelegere cu cei de la CSU Galati, prin care noi acordam transferul sportivei Simona Maxim, fara pretentii materiale sau de alta natura, pe o perioada determinata de un an de zile”. La Galati, atleta va fi antrenata de Veronica Budilean.
C.S.M. Zalau doreste ca acest transfer sa fie benefic pentru sportiva, iar pentru cei din cadrul clubului, acest transfer ii obliga sa ia masuri pentru a completa echipa de senioare fete, in vederea participarii la finalele Campionatelor Nationale: Campionatul National de maraton, Campionatul National de alergare montana, Campionatul National de semimaraton si Campionatul National de cros.
Antrenorul Mirel Seisanu a declarat, despre acest transfer: „Decizia ii apartine in totalitate, daca ea crede ca ii va fi mai bine la Galati, eu ii urez numai bine. Nu pot spune ca imi pare bine sau ca imi pare rau, pot spune doar ca a fost o sportiva buna de echipa si ca va fi o pierdere pentru echipa de senioare de alergare montana si semimaraton a Zalaului. Eu ii doresc succes”, a incheiat Mirel Seisanu, cel care s-a ocupat de pregatirea sportivei. Anul trecut, Simona Maxim s-a clasat pe locul 8 in topul celor mai buni sportivi ai judetului.