Amenzile contraventionale pentru personalul medical din spitale si pentru spitale vor fi dublate. Guvernul a adoptat in sedinta de marti, 27 august 2019, modificari ale unele prevederi ale HG nr. 857/2011 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele din domeniul sanatatii publice, precum si din Legea privind reforma in domeniul sanatatii.
Astfel, in cazul persoanelor fizice (medici, asistenti) sanctiunile cresc de la 500 – 1.500 de lei, in prezent, la 1.000 – 3.000 de lei. Amenzile pentru persoanele juridice (spitale, cabinete si laboratoare medicale), se majoreaza la 20.000 – 30.000 de lei.
Potrivit legislatiei, timpul de triaj al unui pacient ajuns la unitatea de primiri urgente nu trebuie sa depaseasca doua minute. Fiecare bolnav primeste un cod de urgenta. Cei in starea cea mai grava, cu cod rosu, trebuie preluati imediat. Pacientii cu cod verde – in cel mult 60 de minute. Cazurile care nu sunt urgente trebuie preluate in cel mult doua ore. Timpul de asteptare nu trebuie sa depaseasca patru ore, pentru un consult. Oficialii spun ca vor sa-i responsabilizeze pe cei care lucreaza in domeniu.
Amenzi dublate pentru neregulile din spitale si cabinete medicale
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...