Scoala Gimnaziala „Simion Barnutiu” din Zalau a fost ieri, gazda unor inedite actiuni de incurajare a persoanelor cu dizabilitati. Activitatea face parte din proiectul „Spuneti Nu violentei”, care a demarat pe data de 25 noiembrie a.c. In actiunile de ieri, s-a tinut cont ca pe 3 decembrie este marcata Ziua Mondiala a Persoanelor cu Dizabilitati, motiv pentru care s-a organizat un atelier al dizabilitatilor. Elevi voluntari au incercat sa se transpuna in situatiile cu care se confrunta persoanele cu handicap: dizabilitati de vaz, auz, sau locomotorii. Elevii care au luat parte la aceste „jocuri” de simulare, si-au lasat, mai apoi, amprenta palmelor pe o panza mare, alaturi de un mesaj anti-violenta. Dupa cum ne-a spus Razvan Ciule, sustinator al proiectului, „pe aceasta cale persoanele cu dizabilitati au dorit sa arate ca se pot implica in viata societatii, ca vor sa aiba o viata normala, si ca reusesc sa-si depaseasca statutul, prin anumite realizari”. Interlocutorul nostru este unul dintre tinerii cu dizabilitati care a demonstrat ca a iesit invingator din lupta cu handicapul. Desi este imobilizat intr-un carucior cu rotile si nu poate sa se ajute de maini precum un om sanatos, este autorul cartii „O viata traita alaturi de Hristos”. Parteneri la aceste activitati au fost: Primaria Zalau, Inspectoratul Scolar, fundatia Peace Corps, Scoala Simion Barnutiu, Asociatia Caritas Catholica – BACH si Asociatia Prader Willi din Romania.