In data de 23 iulie, Robert Negoita – presedintele AMR, alaturi de alti primari, au participat la sediul Ministerului Finantelor Publice, la o întrevedere cu ministrul Eugen Teodorovici si cu reprezentantii structurilor asociative din APL pentru elaborarea proiectului de rectificare a Bugetului de Stat pe anul 2019.
rn
Intâlnirea s-a finalizat cu urmatoarele propuneri:
– se va calcula diferenta între sumele încasate în primul trimestru 2019, urmare a aplicarii cotei de 41,75 % din IV, fata de 60%
– sumele cuvenite fiecarei UAT se diminueaza cu ? din disponibilul existent la sase luni în bugetul sectiunii de functionare.
– se vor avea în vedere sumele prevazute a fi trecute în cadrul sectiunii de dezvoltare pentru sustinerea proiectelor din PNDL si a celor cu fonduri europene.
Sumele ramase se vor distribui pentru:
– acoperirea unui nivel al veniturilor de minim 1000 de lei / locuitor în orase si municipii
– acoperirea necesarului cheltuielilor de functionare pentru fiecare UAT pâna la sfârsitul anului 2019
Pentru acoperirea cheltuielilor necesare protectiei sociale s-a convenit ca la nivelul Ministerului Finantelor Publice sa se analizeze situatia la sase luni si sa se acopere, în concordanta cu sumele cheltuite pe primul semestru, sumele necesare pentru semestrul al doilea în procent de 90%, restul revenind fiecarei UAT.
In luna octombrie, va avea loc o noua rectificare bugetara, prilej cu care se vor regla si o serie de alte probleme ce vor aparea luându-se în considerere asigurarea acoperirii cheltuielilor de functionare necesare fiecarei UAT.
Având în vedere ca pe parcurs au existat o serie de discutii privind constructia bugetara pentru anul 2020, ministrul Finantelor, Teodorovici a propus ca în luna august sa se realizeze întâlniri saptamânale pentru a definitiva conditiile în care se va realiza finantarea APL în 2020.
Din aceasta perspectiva AMR a solicitat reluarea discutiilor pe Codul Finantelor Publice Locale prin care sa se concretizeze propunerile deja existente si care vizeaza mai multe probleme cu care APL se confrunta în aceasta perioada.
rn
Liberalii anunta ca primariile sunt la un pas de faliment
rn
Senatorul liberal Florin Cîtu a facut previziuni sumbre legate de economia României, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personala de Facebook. Cîtu anunta certitudini extrem de îngrijoratoare. Rectificarea negativa nu mai poate fi evitata de guvernul PSD în 2019, avertizeaza liberalul. Daca în ultimii doi ani guvernele social-democrate au tot rostogolit gaura imensa din buget si au masluit datele, nu mai pot face acest lucru si în 2019, arata vicepresedintele PNL, iar Ordonanta 114 este bomboana pe coliva economiei.
In plus, exista certitudinea ca în trimestrul trei al anului în curs un numar record de primarii vor intra în incapacitate de plata, adauga Florin Cîtu.
"Reforma ANAF propusa si gândita de Orlando a esuat. Informatizarea o fost oprita de Orlando, veniturile sunt cu mult sub program, iar Orlando a uitat sa mai prezinte partea "friendly" a ANAF asa cum a promis. Si mai grav se pregateste un TUN de 200 milioane euro prin transferul Vamii la MFP de la ANAF. Stiti ca el lucreaza DOAR cu tari din afara UE – Rusia, Turcia, China", avertizeaza senatorul liberal.