Personalitatea liderului PSD Liviu Dragnea, incarcerat de luni la penitenciarul Rahova, este analizata de specialisti in psihiatrie si psihologie, preluati de Digi 24, care apreciaza ca Liviu Dragnea va mai trai o perioada cu iluzia propriei grandori si a pozitiei importante pe care a detinut-o si ca este dificil pentru el sa constientizeze ca nu mai reprezinta nimic si ca si-a incheiat cariera politica.
rn
Despre momentul in care Dragnea a fost condamnat si dus la puscarie, psihologul Anca Boalca spune, din perspectiva lui Dragnea, ca „ar putea fi un moment de constientizare, dureros, un mod in care constientizezi ca nu ai facut ceva in regula, iar lucrul asta poate fi foarte dureros pentru tine”.
„imi este greu sa cred ca o persoana care a trecut printr-un traseu, printr-o evolutie a carierei, evolutie economica, sociala, politica, nu si-a pus problema unei astfel de situatii ca la un moment dat, daca faci anumite lucruri s-ar putea sa ajungi intr-un anumit loc, sunt consecinte!”, mai spune psihologul, sugerand ca declinul putea fi anticipat de Dragnea.
„Lucrurile acestea nu se intâmpla niciodata brusc! Atât ca, pentru o perioada sustinuta de timp, oamenii care sunt corupti de putere vor crede in mintea lor ca sunt imuni la destinul omului de rând! E ca si cum brusc nu i se mai aplica legile fizicii, e ca si cum pentru ei, rosu la semafor, nu inseamna rosu! Ci doar verde. El nu mai este supus legii, el este legea! (…) Da-ti seama ca, in lumea in care traim, este o iluzie foarte toxica pentru orice om al puterii sa imbratiseze identitatea sultanului daca el este cârciumar! Caderea din gratie este una care vine cu o suferinta supra adaugata.” este citat de Digi 24 psihiatrul Gabriel Diaconu.
Este stiut ca multi lideri politici se indeparteaza de realitate, ajutati de cei din anturaj, care le alimenteaza un vis de marire ireal. Pentru multi, chiar si când ajung dupa gratii, nu inseamna neaparat ca visul de marire s-a incheiat. Oamenii care au detinut frâiele puterii si au iesit brusc din scena se acomodeaza greu la realitatea cruda ca nu reprezinta ce au crezut ei.