Amenzi uriase, începând cu 1 mai 2019, de la ANAF pentru firmele care nu si-au comandat case de marcat cu jurnal electronic. Iar pe langa amenzi, li se va si suspenda activitatea.
rn
Amenzile pentru nerespectarea calendarului înlocuirii caselor de marcat sunt cuprinse între 8.000 si 10.000 de lei, iar firmele care vor fi gasite, începând cu data de 1 mai 2019, ca nici macar nu si-au comandat noi case de marcat cu jurnal electronic vor fi bune de plata, reiese dintr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP).
„Daca de la 1 mai 2019 inspectorii antifrauda vor constata încalcarea obligatiei de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic, vor aplica amenda de la 8.000 la 10.000 de lei si vor suspenda activitatea economica în punctul de lucru al operatorului economic pâna la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal si prezentarea dovezii de plata a amenzii, cu exceptia situatiilor în care se constata ca operatorul economic a comandat deja necesarul de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic si a solicitat instalarea acestora”, potrivit comunicatului MFP.
La mijlocul lunii martie, Fiscul a început o campanie agresiva de verificari la companiile obligate sa-si schimbe vechile case de marcat cu jurnal tiparit cu cele noi cu jurnal electronic. Atunci, la fel ca acum, motivarea autoritatilor este scaderea drastica a interesului companiilor pentru înlocuirea aparatelor vechi.
„Actiunea de control tematic, dispusa de MFP, este determinata de diferenta foarte mare dintre numarul de 504.966 de aparate de marcat înregistrate în sistemul informativ al Fiscului si puse pe piata si numarul de 344.020 de aparate de marcat puse în functiune la contribuabili. De asemenea, în luna martie, comparativ cu luna februarie, a fost înregistrata scaderea cu circa 39% a numarului aparatelor de marcat instalate la contribuabili si cu circa 20% a numarului aparatelor de marcat înregistrate de distribuitorii autorizati în sistemul Fiscului”, este explicat în comunicat.