Doua autoturisme s-au ciocnit violent ieri, in jurul orei 17.00, pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalau, in zona Colegiului API. Un Volkwagen Golf 4 de culoare gri, care circula pe directia Gara – Centru, a virat la stanga spre restaurantul Sticks si a taiat calea unui autoturism Audi A6 model de lux, care avea verde la semnafor si circula regulamentar pe directia Centru – Gara. Impactul a fost frontal si puternic. Piese din caroseria Volkswagenului Golf 4 au fost imprastiate pe toata suprafata carosabilului. Ambii soferi au reusit repede sa isi mute masinile din drum si nu s-a creat ambuteiaj in trafic. Foarte multa lume s-a oprit sa priveasca "opera" soferului neatent. Politia spune ca evenimentul nu a fost inregistrat ca accident, pentru ca nu au fost inregistrate victime, doar pagube materiale. Soferii au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Soferii au ales sa se inteleaga pe cale amiabila, astfel ca nu au suferit si alte sanctiuni din partea Politiei.
rn