Consiliul Local Zalau a adoptat in sedinta din 29 noiembrie un proiect de hotarare ce vizeaza transformarea Punctul Termic 17, situat in spatele Clinicii Ciobanca, pe strada Torentului, in Centru de zi pentru copii, printr-un proiect finantat din fonduri europene.
Valoarea proiectului se ridica la suma totala de 3.347.648 de lei. Avand in vedere ca noul centru de zi este prevazut cu o capacitate de 76 de copii beneficiari, rezulta un indice al investitiei de 9.500 euro per persoana.
Consilierii locali au aprobat documentatia tehnico-economica, faza proiect tehnic, dupa care pana la sfarsitul lunii decembrie urmeaza sa fie transmisa cererea de finantare catre ADR – NV. Se estimeaza ca dupa prima jumatate a anului 2019 vor incepe lucrarile. Durata executiei lucrarilor este de 12 luni.
Viceprimarul Zalaului, Teodor Balajel, spune ca Centrul de zi pentru copii va oferi servicii sociale gratuite de tip educational, cultural, cursuri, teme scolare.
De serviciile centrului vor beneficia 76 de copii scolari din clasele 0-8, proveniti din familii defavorizate, cu situatie financiara precara sau care au parintii plecati in strainatate. Copiii beneficiari ai acestui Centru de zi vor fi selectati dupa criterii sociale.
Pe raza municipiului Zalau nu exista in acest moment un Centru de zi pentru copii.
Oportunitatea, pe de o parte, este data de accesarea fondurilor europene nerambursabile, iar pe de alta parte de beneficiul social. Investitia va fi de natura si sa schimbe zona intr-una moderna. Vor fi create si alte investitii – parcari, amenajari peisagistice. Intr-un cuvant, zona degradata serios si cladirea PT 17, care este o ruina, devine un loc modern si o cladire de utilitate publica. Iar dupa 5 ani, constructia reabilitata poate primi si alta destinatie, in functie de nevoi.