Participarea publicului la menifestarile organizate in centrul Zalaului de 1 Decembrie a fost mai numeroasa ca oricand de Ziua Nationala. 

rn

Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire i-a determinat pe salajeni sa iasa din casa sa sarbatoreasca, in ciuda temperaturii nemiloase, de minus patru grade.
Bulevardul si platoul de marmura din fata Prefecturii au fost pline la momentul paradei militare, care a inceput la ora 12.00, pe traseul de la magazinul Silvania pana la Perla, o frumoasa defilare de trupe si tehnica militara de la Armata, Pompieri, Politie, SRI, Ambulanta, Crucea Rosie, Jandarmerie, rezervisti.
De subliniat insa ca vedetea manifestarilor a fost publicul numeros, cetatenii mobilizati de sentimentul patriotic. Prezenta oficialilor politici si discursurile au fost in plan secund pentru multimea coplesita de emotia izvorata din dragoste de neam, de inaintasi si de tara pe care acestia ne-au lasat-o, intreaga. Bucuria celui care a trebuit sa fie si participant si observator a fost ca multimea, tineri si varstnici deopotriva, a transmis cel mai important mesaj, cel mai binevenit intr-o zi de 1 Decembrie. Acela ca ne iubim tara si sufletul ne este dedicat Romaniei.
Deschiderea festivitatilor a apartinut totusi reprezentantilor oficiali, reprezentanti ai institutiilor si ai partidelor politice, printre cei prezenti numarandu-se si varfurile UDMR; in fine o scena plina in fata Galeriilor Meses. De unde au rostit cuvantari prefectul Florin Florian si primarul Zalaului, Ionel Ciunt.

rn

Prefectul si primarul Zalaului si-au expus
viziunea asupra istoriei si unitatii romanilor

rn

Prefectul si-a pus discursul pe axa timpului marcand in special trecutul si subliniind nevoia de viitor a valorilor romanesti, fara sa insiste pe prezentul care ne cam pune pe ganduri. Dar a multumit celor care s-au implicat in An Centenar la evenimentele prin care acesta a fost marcat in Salaj.
"Marcam 100 de ani de cand s-a realizat visul unitatii noastre nationale. Astazi de 1 Decembrie gandurile noastre se indreapta catre fiecare roman care a contribuit la acest deziderat si tot odata reflectam la ceea ce ar trebui sa facem pentru tara noastra, la valorile poporului nostru pe care merita sa le cinstim si sa le aparam. Nu putem uita niciodata traditiile, istoria acestei tari si tot acest testament moral pe care l-am primit de la cei care au luptat pentru ca astazi sa fim impreuna. Folosesc acest prilej pentru a multumii tuturor institutiilor implicate in activitatile dedicate Anului Centenar, desfasurata sub egida Grupului Centenar. Au fost peste 100 de evenimente la nivelul judetului nostru cu o paleta larga de optiuni pentru public, fiind implicate 23 de institutii. Ne dorim mai ales sa fi ajuns la publicul tanar, pentru ca Centenarul nu este despre ce am primit, ci despre ce dam mai departe. Vreau sa multumesc de asemenea tuturor celor care au contribuit la organizarea manifestarilor de astazi si dumneavoastra, publicului, pentru entuziasm si caldura. Este un moment emotionant pentru toti romanii, indiferent daca sunt aici sau traiesc in afara granitelor tarii. Sa ne bucuram de aceasta sarbatoare, sa ne bucuram de Romania. La multi ani tuturor romanilor, la multi ani Romania", a spus Florin Florian.
Primarul Zalaului, Ionel Ciunt, a fost putin neglijent in inceputul expunerii, adresandu-se in mod special reprezentantilor Armatei, preotilor, prefectului, presedintelui Consiliului Judetean, parlamentarilor, prietenilor, dar omitand sa se refere la multime, sufletul sarbatorii. Mesajul a fost insa de unitate nationala.
"Dragi veterani de razboi, domnilor generali ai Armatei Romane, preacucernici parinti, domnule prefect, domnule presedinte al Consiliului Judetean, domnilor parlamentari, dragi prieteni, istoria poporului roman are multe momente importante, dar cel mai maret dintre toate, si cred ca va ramane asa, este 1 Decembrie 1918 (…) Din pacate sunt astazi voci care desigur vor sa strecoare in sufletele romanilor indoiala, voci si idei care spun ca Unirea nu s-ar datora vredniciei poporului roman. As indrazni sa le amintesc acestora ca la 1 Noiembrie 1599, Voievodul nostru Mihai, dupa batalia de la Selimber, intra triumfator in Alba Iulia si doar dupa cateva luni, in Mai 1600, plamadeste aici vatra Daciei strabune. Asa s-a inchegat tara noastra, prin jertfa voievozilor si a eroilor nostri. Si pana la acest moment de bucurie si de sarbatoare, 1 Decembrie 1918, putine familii de romani au fost care sa nu fi imbracat haina de doliu avand pe cineva drag cazut pe campurile de lupta (…) As dori din tot sufletul ca Anul Centenarului si Ziua de 1 Decembrie a ficarui an sa fie pentru noi toti repere de unitate si de incredere in fortele noastre proprii, iar lucrurile care ne-au unit in urma cu 100 de ani sa ne tina impreuna pana la sfarsitul veacurilor. La multi ani tuturor, la multi ani romani, la multi ani Romania", a spus primarul Zalaului.

rn

Ziua Nationala a fost marcata la Simleu  prin evocarea personalitatii lui Iuliu Maniu

rn

Programul manifestarilor de 1 Decembrie a inceput la Simleu Silvaniei la ora 9.00, la Memorialul Iuliu Maniu, cu ceremonialul militar si religios, depuneri de jerbe de flori, alocutiuni ale oficialitatilor, urmate de un spectacol artistic si, in final, defilarea detasamentelor si parada tehnicii militare din dotarea Regimentului 69 Artilerie Mixta "SILVANIA", Inspectoratului Judetean de Politie, Inspectoratului de Jandarmi Judetean "Menumorut Voievod", Inspectoratului judetean Pentru Situatii de Urgenta "Porolissum", Serviciului de Ambulanta Salaj, Crucii Rosii – Filiala Salaj.

rn

Prefectul Florin Florian a depus o jerba de flori la monumentul dedicat lui Iuliu Maniu, iar primarul orasului Simleu Silvaniei, Septimiu Turcas, a transmis un mesaj pentru coeziune sociala.
"O societate este puternica, o natiune este puternica in momentul in care este unita. Acest vis al romanilor dintotdeauna a devenit realitate pe 1 Decembrie 1918, in momentul in care romanii din Transilvania, {ara Romaneasca si Moldova s-au unit intr-o singura tara Romania Mare. Este momentul in care trebuie sa ne aplecam cu multa recunostinta in fata fauritorilor de tara, a lui Iuliu Maniu, simleuanul nostru si al tuturor acelora care au facut ca Romania sa fie un singur stat. Este momentul in care trebuie sa ne bucuram impreuna de bucuriile pe care ni le da aceasta viata. Este momentul in care trebuie sa fim uniti in tot ceea ce facem. Profit de aceasta ocazie pentru a transmite tuturor acelora care gandesc si simt romaneste un sincer la multi ani. La multi ani romani, la multi ani Romania!", a spus Septimiu {urcas.
Incepand cu ora 17,00, la Casa de Cultura a avut loc un concert de muzica romaneasca patriotica.

rn

S-a stat la coada la fasolea cu carnati oferita gratis la Zalau de Ziua Nationala

rn

Pe platoul de marmura din fata Prefecturii, dupa parada militara de Ziua Nationala, s-au impartit gratuit 3.500 de portii de fasole cu carnati. S-au facut cozi lungi, care s-au intins pe tot platoul de marmura, la cele patru corturi in care voluntari de la Crucea Rosie au impartit mancarea. Toate bancile au fost ocupate, iar multi dintre cei prezenti s-au asezat de-a dreptul pe jos sa manance. Altii au luat fasolea cu carnati la pachet si au dus-o acasa. Printre miile de salajeni care au stat la coada pentru meniul traditional au fost si politisti, jandarmi sau politisti locali. Oficialitatile prezente la eveniment au plecat in schimb repede din preajma platoului de marmura, imediat ce parada militara s-a terminat, semn ca nu au dorit sa participe la baia de multime cu fasole si carnati gratis.

rn

Si la Simleu Silvaniei au fost impartite aproximativ 300 de portii de fasole cu carnati, din cele aproximativ 4.000 pregatite de Armata si distribuite cu ajutorul voluntarilor de la Crucea Rosie.