Gruparea antrenata de Gheorghe Tadici sustine ultimul meci oficial din 2018 pe terenul celor de la SCM Gloria Buzau, o echipa nou-promovata, dar care are in lot multe jucatoare cu experienta
rn
Marti, ora 17.00, Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzau:
Gloria Buzau – HC Zalau
HC Zalau si-a luat la revedere de la proprii fani printr-o victorie cu Gloria Bistrita, la ultimul meci oficial sustinut in acest an in Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Pentru gruparea de sub Meses urmeaza acum si ultima partida oficiala din 2018, pe care salajencele o sustin marti, de la ora 17.00, in deplasare la Gloria Buzau.
Gruparea antrenata de Gheorghe Tadici se dueleaza cu o nou-promovata, insa partida se anunta una foarte dificila pentru zalauance, dat fiind faptul ca in lotul adversarei se afla multe jucatoare cu experienta, chiar si cateva straniere. Gloria Buzau a continuat sa se intareasca si in plin sezon, astfel ca recent a transferat si doua jucatoare de la CSM Roman, este vorba de Carmen Stoleru si Ana Maria Simion.
Desi este o nou-promovata, formatia antrenata de Dumitru Musi a reusit cateva rezultate notabile, mai ales pe teren propriu, unde a remizat cu fruntasa Magura Cisnadie si a invins-o la scor pe detinatoarea Cupei EHF, SCM Craiova. Formatia din Buzau a mai castigat in acest tur cu CSM Slatina, Universitatea Cluj si CSM Roman si a pierdut patru jocuri cu SCM Rm. Valcea, Corona Brasov, Gloria Bistrita, dar si in ultima runda cu Minaur Baia Mare.
Partida dintre Gloria Buzau si HC Zalau se disputa marti, de la ora 17.00, in Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzau. inaintea etapei a X-a, HC Zalau se afla pe locul 8 cu 11 puncte, in timp ce Gloria Buzau ocupa pozitia a zecea cu 10 puncte.
Sa mai spunem ca pentru acest meci, antrenorul Gheorghe Tadici nu va putea conta pe trei jucatoare, Cristina Lung, Alexandra Pricop si Andrada Mihalcea.