Suntem in situatia – ce parea pana nu demult incredibila – in care in fruntea Parlamentului Romaniei sunt doua persoane cu mari probleme penale. Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, are deja doua condamnari la inchisoare, iar presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, este cercetat de DNA pentru luare de mita in dosarul Microsoft.
Asta la trei ani de cand guvernul PSD condus de Victor Ponta demisiona dupa tragedia de la Colectiv, pusa pe seama unui sistem profund corupt. Ne amintim cat se poate de bine marile promisiuni facute atunci de partide ca nu mai accepta oameni lipsiti de integritate in functii; nici in functiile din partid, nici in functiile publice. Iar acum parca e concurs in partidele la putere sa aduca in pozitii cat mai inalte pe cei mai mari penali.
Biroul Permanent al Senatului discuta azi cererea DNA de ridicarea a imunitatii în cazul lui Tariceanu, pentru a putea fi cercetat penal pentru luare de mita. Directia Nationala Anticoruptie sustine ca presedintele Senatului a primit, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, mita de aproximativ 800.000 de dolari.
Am incercat sa ne lamurim de la cele mai importante voci ale politicii salajene cum sa ne traducem fenomenul prezentei coruptiei la cel mai inalt nivel in politica. Ne-au raspuns reprezentanti de la USR Salaj, de la PSD Salaj si de la ALDE Salaj. O fac cu voci diferite si cu abordari… interesate.
rn
USR Salaj: Ministrul Justitiei este avocatul infractorilor Dragnea si Tariceanu si are misiunea de a-i salva
rn
Presedintele USR Salaj Cristian Viasu sustine ca ministrul Justitiei este avocatul infractorilor Dragnea si Tariceanu.
"Este regretabil ca în anul centenar Parlamentul României este condus de un presedinte al Camerei Deputatilor condamnat pentru frauda electorala si în proces pentru abuz în serviciu si de un presedinte al Senatului acuzat ca ar fi luat mita si în proces pentru marturie mincinoasa. În noul context, cel mai probabil Tariceanu va lasa la o parte discursul ipocrit din ultima perioada, cum ca se îndeparteaza de Dragnea si nu vrea amnistie. Tudorel Toader va avea misiunea de a-i salva pe cei doi lideri ai coalitiei care l-au pus în fotoliul de ministru. Iar ultimele sale actiuni ne-au demonstrat ca este dispus sa faca orice ca sa-si pastreze functia de avocat al infractorilor", sustine liderul USR Salaj.
rn
ALDE Salaj: Prezumtia de nevinovatie ii scuteste pe Dragnea si Tariceanu de calificativul de infractor
rn
Presedintele interimar al ALDE Salaj, Valeriu Crisan, ne spune ca atata timp cat exista prezumtia de nevinovatie, persoanele acuzate sunt nevinovate.
"Cei doi (Dragnea si Tariceanu – n.r.) beneficiaza de prezumtia de nevinovatie atata timp cat nu exista o hotarare definitiva. Daca respectam prezumtia de nevinovatie, asta inseamna ca tuturor persoanelor care se afla in situatii similare trebuie acordat acest principiu, adica a fi o persoana nevinovata pana la existenta unei hotarari definitive. Orice discutie ca este infractor inseamna ca cel care o pune in discutie si o face public doreste sa-i dea o alta conotatie. Legal, nu putem sa discutam de infractori atat timp cat nu este o hotarare definitiva. Imaginea Romaniei este afectata de persoanele care in spatiul public spun aceste lucruri si persoanele care se afla in situatiile acoperite de aceasta prezumtie de nevinovatie. DNA acuza sau este acuzator cu respectarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala si nu cu publicarea in presa si prin comunicate. Nu asta este menirea DNA. Iar daca se dau asemena communicate, in care se acuza anumite persoane care se afla sub prezumtia de nevinovatie, intr-adevar se face un rau societatii, in general", este abordarea lui Valeriu Crisan, presedintele ALDE Salaj.
rn
PSD Salaj:Acuzatiile aduse sefilor Parlamentului dauneaza imaginii tarii in strainatate
rn
Intrebat despre faptul ca Parlamentul este condus de persoane cu probleme penale, presedintele executiv al PSD Salaj, deputatul Iuliu Nosa, ne-a declarat ca imaginea Romaniei are de suferit pentru acuzele care sunt aduse lui Dragnea si Tariceanu.
"Categoric ca imaginea Romaniei are de suferit pentru toate acuzele care sunt aduse in spatiul public, dar si din strainatate. In aceste zile, domnul Tariceanu urma sa participe la Congresul Partidului European ALDE si sa obtina adeziunea ALDE Romania la familia europeana. Este curios cum au aparut in spatiul public aceste acuze si aceasta solicitare a DNA-ului. Din punctul meu de vedere, daca ar fi luat mita asa cum se spune din exterior si ca solicitarea vine din exterior pentru a fi cercetat, cei care au dat mita sunt cunoscuti sau este iar doar un joc de imagine? A inceput din pacate prea devreme campania electorala pentru prezidentialele din Romania de anul viitor", este interpretarea liderului PSD Salaj.