Guvernul a adoptat ieri Ordonanta de urgenta pentru modificarea legilor justitiei. O ora a fost suficienta pentru ca ministrii sa-si dea acordul pe textul care modifica cele trei legi ale justitiei. Ordonanta de urgenta urmeaza sa fie publicata in Monitorul Oficial, apoi va intra in vigoare.

rn

Cele trei legi ale justitiei modificate sunt Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Ordonanta de urgenta a Guvernului respecta insa doar o parte dintre recomandarile Comisiei de la Venetia, desi Ministerul Public a atras atentia asupra pericolului incalcarii ordinii constitutionale prin adoptarea unora dintre modificarile propuse.

rn

PNL: Sunt respectate doar doua recomandari ale Comisiei de la Venetia din totalul de noua

rn

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat ieri ca Ordonanta de urgenta adoptata ieri de Guvern dezinformeaza opinia publica si institutiile europene, spunand ca Tudorel Toader este "ministrul infractorilor" si "un instrument politic al lui Dragnea si Tariceanu".
Orban denunta totodata faptul ca in Ordonanta
sunt respectate doar doua recomandari ale Comisiei de la Venetia si ca Guvernul a adus modificari suplimentare.
"Este o OUG in care se modifica legile justitiei si in care se incearca sa dezinformeze atât opinia publica româneasca, cât si institutiile europene, cum ca in temeiul acestei OUG sunt incluse recomandarile Comisiei de la Venetia. Din 9 recomandari nu sunt respectate decât doua recomandari ale Comisiei de la Venetia (…). Orban spune ca nu au fost luate in calcul deloc puncte de vedere extrem de importante subliniate de Comisia de la Venetia, cum ar fi rolul echilibat al presedintelui României, al CSM si al ministrului Justitiei in numirea procurorilor; modalitatea de infiintare a sectiei speciale pentru sanctionarea faptelor comise de judecatori si procurori, precum si alte prevederi.
"De asemenea, Guvernul, la propunerea lui Toader, adopta o modificare la legile privind delegarea magistratilor in functii publice care a fost declarata neconstitutionala de CCR, la sesizarea depusa de PNL", a completat Orban.

rn

USR: Se urmareste blocarea accesului magistratilor tineri in DNA, la ordinul lui Dragnea

rn

USR a acuzat ca, pein Ordonanta propusa si adoptata, ministrul Tudorel Toader a executat "noul ordin a lui Dragnea", care a fost blocarea accesului magistratilor tineri in DNA si in special in functiile de conducere.
"Dupa ce ieri seara a fost la sediul PSD, Tudorel Toader a anuntat in aceasta dimineata (n.r. – luni 15 octombrie) ca OUG-ul pe legile justitiei prevede si cresterea vechimii in profesie de la 8 ani la 10 ani pentru ca un procuror sa intre in DNA, iar procurorul sef al directiei trebuie sa aiba minim 15 ani experienta. Dragnea are nevoie de procurori cuminti in DNA. Pâna acum, era nevoie de 8 ani ca un procuror sa fie sef al DNA, iar in prezent este nevoie de 10 ani doar ca sa intre in directie", a comunicat ieri USR.

USR denunta astfel faptul ca toti procurorii care nu indeplinesc noile conditii si activeaza la DNA, DIICOT sau Parchetul General, vor fi trimisi inapoi la parchetele locale, desi atunci când au fost detasati la parchetele superioare indeplineau toate cerintele legii.