Angajatii de la stat care incaseaza in acelasi timp cu salariul o pensie cu o valoare lunara mai mare de 1.680 de lei trebuie sa opteze de luna viitoare pentru unul dintre cele doua venituri. Daca in invatamant, unde pensiile rareori depasesc pragul amintit, nu vor fi mari probleme, in spitale situatia se schimba, medici cu renume aflati in pensie dar activi inca urmand sa ia o decizie dificila.
PENSIONARII DIN INVATAMANT, LA ADAPOST DE LEGE
Masura, prevazuta de Legea agentiilor intrata in vigoare saptamana trecuta, nu va aduce – in ceea ce priveste sistemul de invatamant – modificari semnificative in structura de personal si nici economii foarte substantiale. In invatamantul salajean, desi la catedra activeaza, potrivit datelor primite de la Inspectoratul Scolar, peste o suta de pensionari, impactul masurii amintite va fi minim. Si asta pentru ca pensiile dascalilor nu depasesc decat in foarte putine cazuri pragul de 1.680 de lei. Potrivit reprezentantilor ISJ, vor fi maximum cinci cadre didactice pensionare – din cele 109 care activeaza in acest moment – care vor fi nevoite sa opteze fie pentru pensie, fie pentru salariul de la catedra, fiind vorba despre persoane care au ocupat anterior functii de conducere (directori sau inspectori scolari) si care au, in consecinta, pensii ceva mai mari. Restul se incadreaza in limita a 1.300 – 1.400 de lei (cadre didactice calificate, cu studii superioare si cu 45 de ani de vechime in invatamant).
SPITALELE RAMAN CU SI MAI PUTINI MEDICI
Nici in sanatate nu se anunta mari economii prin aceasta masura. In schimb, la nivelul Salajului cel putin, intra spitalele intr-o si mai acuta criza de specialisti. Conform datelor primite de la Directia de Sanatate Publica, sistemul sanitar salajean are incadrate 13 persoane care fac obiectul acestei masuri. Opt sunt de la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau, care functioneaza deja cu 60 de medici mai putin decat are prevazut in schema de personal. Este vorba despre dermatologul Augustin Pop, neurologul Pavel Katz, internistul Ioan Dirjan si despre Cezar Lucan Cocerjin, seful Centrului de Hemodializa, la care se adauga doi farmacisti, un biolog si un chimist. Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean, Codruta Puscas, ne-a declarat ca pana ieri nici unul dintre acestia nu-si exprimase optiunea pentru un venit sau altul, ei mai avand la dispozitie pentru aceasta decizie inca aproximativ 10 zile (15 zile de la intrarea in vigoare a legii). Daca tinem cont de faptul ca fiecare dintre acestia beneficiaza de pensii bunicele si mai au si venituri din privat, rezulta ca cea mai logica optiune ar fi sa aleaga pensia. trarea in vigoare a legii).
Dr.Puscas renunta la pensie
La Centrul de Cercetari Medicale Simleu, profesorul universitar Ioan Puscas a decis deja ca va renunta la pensie pentru a putea profesa in continuare in institutia al carei nume se leaga de activitatea sa medicala. Aceeasi decizie au luat-o si un medic pensionar din Crasna si unul din Cehu Silvaniei. La Spitalul Orasenesc din Simleu, sunt patru medici pensionari, nici unul decis pana in acest moment.
Medici cu renume, fortati sa paraseasca Spitalul Judetean
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...