Desi pe numele sau exista un ordin de demitere, Ioan Muresan, managerul Spitalului Judetean s-a intors vineri la serviciu in perfecta siguranta, avand de partea sa o decizie a instantei prin care se suspenda aplicarea ordinului Ministerului Sanatatii.
Managerul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Ioan Muresan, s-a intors de vineri la serviciu, dupa doua luni si jumatate de la ordinul ministrului de resort, care a decis sa-l demita pe manager pe motiv ca „nu a luat masuri de aducere la indeplinire a Ordinului nr.641/21 mai 2009 privitor la reducerea numarului de aparate de dializa” (mai exact, desfiintarea Centrului de hemodializa si infiintarea unei statii – cu doua aparate – in cadrul sectiei ATI). Ordinul de demitere a lui Ioan Muresan nu a putut fi pus in aplicare pana acum deoarece acesta s-a aflat in concediu medical, iar pe perioada de incapacitate de munca ordinul se suspenda de drept. Revenirea, acum, la conducerea celei mai mari unitati spitalicesti din judet este posibila, dupa cum ne-a declarat chiar Ioan Muresan, gratie unei decizii a Curtii de Apel Cluj, care a admis cererea formulata de managerul din Zalau, suspendand ordinul de demitere emis de ministrul Sanatatii. Decizia Curtii de Apel Cluj, care este prima instanta in procesul deschis de Ioan Muresan impotriva Ministerului Sanatatii, nu este definitiva, ea putand fi atacata prin recurs in termen de cinci zile de la pronuntare. Desi cele cinci zile s-au scurs deja, managerul Spitalului Judetean ne-a declarat ca nu stie daca Ministerul Sanatatii a facut sau nu recurs. Oricum, pana la judecarea pe fond a cauzei, ordinul de demitere ramane suspendat.
Inca un ordin suspendat
Din 25 august, data emiterii ordinului de demitere, si pana vineri, prerogativele managerului Spitalului Judetean au fost preluate de directorul medical, dr. Maria Tilea. In aceasta perioada, Ministerul Sanatatii a revenit asupra ordinului de desfiintare, incepand cu luna mai, a centrului de hemodializa, chiar motivul demiterii lui Muresan, prelungind functionarea acestuia pana la sfarsitul anului.