PNL cere demiterea ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru ca actioneaza la comanda lui Dragnea si face politie politica
"Cred ca este clar pentru toata lumea ca Dragnea si acolitii sai folosesc instrumente de presiune asupra propriilor membri (ai PSD – n.r.), iar daca fac asta în interior, de ce nu am presupune ca asta este o practica la nivel national"
rn
Presedintele PNL Salaj, deputatul Lucian Bode, care este si vicepresedinte al PNL la nivel national, explica de ce liberalii au luat decizia de a depune o motiune prin care cer demisia ministrului de Interne, Carmen Dan.
"În cadrul întâlnirii de duminica, 2 septembrie, a Biroului Politic National si a grupurilor parlamentare reunite, PNL si-a anuntat agenda activitatii pentru aceasta sesiune (septembrie – decembrie). Pe aceasta figureaza depunerea unei motiuni de cenzura la adresa Guvernului Dragnea-Dancila, iar dincolo de logica de opozitie care legitimeaza acest demers suntem cu totii constienti de faptul ca acest Guvern este unul neperformant, toxic, care afunda România din toate punctele de vedere.
Dupa ce a creat un haos pe partea de fiscalitate si si-a pus în cap mediul de afaceri, ies la iveala si alte practici toxice pentru democratie, devoalate recent de doamna Firea, care o acuza pe doamna ministru Carmen Dan de politie politica.
Cred ca este clar pentru toata lumea ca Dragnea si acolitii sai folosesc instrumente de presiune asupra propriilor membri, iar daca fac asta în interior, de ce nu am presupune ca asta este o practica la nivel national.
Am luat decizia de a sanctiona în mod public activitatea doamnei Carmen Dan în fruntea Ministerului Afacerilor Interne si am aprobat, in interiorul partidului, depunerea unei motiuni simple împotriva sa.
Dupa actiunile represive din 10 august împotriva manifestantilor, a devenit evident faptul ca ministrul Dan actioneaza la comanda lui Dragnea fara a tine cont de proceduri si de legalitatea actiunilor.
Exista multe critici care pot fi aduse acestei guvernari si care vor face obiectul acestei motiuni de cenzura, iar în acest context PNL va veni cu un plan de masuri si actiuni la nivel de politici guvernamentale, precum si cu o echipa de profesionisti care sa implementeze o viziune coerenta si performanta pentru dezvoltarea României", spune deputatul Lucian Bode.
