A inceput numaratoarea inversa. Mai sunt doar 9 zile pana la primul tur al alegerilor prezidentiale, pe 22 noiembrie. Turul II va fi organizat in data de 6 decembrie. Graiul Salajului va prezinta principalii candidati, ca sa puteti hotari in cunostinta de cauza.
Crin ANTONESCU
A absolvit Universitatea Bucuresti, specializarea Istorie-Filozofie in 1985. Dupa revolutie a intrat in Partidul National Liberal si in 1995 a fost ales vicepresedinte. A devenit apoi liderul delegatiei liberale din Camera Deputatilor. Ales presedinte al partidului in primavara, Crin Antonescu si-a anuntat imediat intrarea in cursa pentru Cotroceni. Crin Antonescu si o buna parte din liderii PNL sunt acuzati de oponentii politici ca slujesc intereselor lui Dinu Patriciu.
Partidul National Liberal a obtinut in Salaj in urma alegerilor din 2008 un post de deputat. PNL este singurul partid istoric din Romania (infiintat in 1875) care mai activeaza pe prima scena a politicii. In cadrul Parlamentului European liberalii fac parte din Alianta Democratilor si Liberalilor pentru Europa (ALDE). Dupa revolutie au fost la guvernare in doua randuri, in perioada 1996 – 2000 si din 2004 pana in 2008. Pe langa suportul membrilor de partid, la nivelul judetului Salaj Crin Antonescu se bucura si de sprijinul taranistilor din aripa Sarbu. In vizita pe care a facut-o la Zalau, Crin Antonescu s-a prezentat drept „un altfel” de candidat, denuntandu-i pe „mincinosii” Geoana si Basescu.
Traian BASESCU
Are 58 de ani si inainte de a intra in politica a fost marinar. Fost membru al Partidului Comunist Roman, Basescu a ocupat, dupa decembrie 1989, functia de subsecretar de stat in Ministerul Transporturilor. A fost si ministru al Transporturilor in mai multe guverne. Pana in decembrie 2004 a fost liderul PD. Intre 2000 si 2004 a fost primar al Bucurestiului. Traian Basescu este cunoscut ca o fire conflictuala. De-a lungul celor cinci ani de mandat el a jignit brutal oameni politici si reprezentanti ai mass-media.
La alegerile parlamentare din 2008, in judetul Salaj, PDL a obtinut un post de deputat. Partidul Democrat – Liberal a aparut in urma fuziunii Partidului Democrat (care isi are are obarsia in FSN) cu Partidul Liberal Democrat. PD-L se revendica a fi un partid de centru dreapta, fiind membru al Partidului Popular European. Pana in 2004 PD-ul s-a declarat partid de stanga si a activat in cadrul Internationalei Socialiste. Cativa membrii PNTCD Salaj din gruparea lui Milut il sustin pe Basescu la aceste alegeri. Recunoscand ca nu mai poate lupta cu efectele crizei economice, Basescu le-a promis salajenilor ca va incerca sa prelungeasca perioada in care se acorda ajutorul de somaj.
Mircea GEOANA
Absolvent, in 1983, al Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti. In 1987 Mircea Geoana s-a inscris la Facultatea de Drept din Bucuresti, cursuri fara frecventa. A fost propulsat din pozitia de purtator de cuvant a lui Ion Iliescu. A fost ambasador in SUA si ministru, in perioada 2000-2004. Senator pe listele PSD, Geoana a fost ales presedinte al partidului in 2005. Presedintele PSD este contestat chiar la el „acasa”. Dupa ce a fost ales sef al social-democratilor chiar Ion Iliescu l-a numit public „prostanac”.
Conform rezultatelor de la alegerile generale din 2008 social – democratii au trimis in parlament un deputat si un senator. Partidul Social Democrat este o formatiune de centru stanga, afiliata la Internationala Socialista si Partidul Socialist European. PSD-ul are originile in FSN si a fost la conducerea tarii din 1990 pana in 1996, din 2000 pana in 2004 si inca 9 luni in 2009, in coalitie cu PDL. Actualul presedinte de onoare al partidului, Ion Iliescu, a fost ales in trei randuri sef al statului.
In campania pentru parlamentare Geoana a facut promisiuni aberante si fara acoperire si a recidivat in urma cu o luna, cand a promis salajenilor ca pensionarii vor primi medicamentele acasa, prin colet postal.
George BECALI (n. 25 iunie 1958, satul Zagna, judetul Braila) este patronul echipei Steaua Bucuresti si un cunoscut om de afaceri. Cea mai mare parte a averii sale provine din afaceri imobiliare. In 2004 a candidat fara succes la presedintia Romaniei. Din vara acestui an a devenit europarlamentar pe liste PRM.
Nu si-a anuntat sprijinul pentru nimeni in turul II, dar in ultima vreme l-a atacat frecvent pe Traian Basescu.
PNG-ul patronului din Pipera nu se poate lauda cu o reprezentare politica eficienta in Salaj. Becali este cunoscut ca patron al Stelei, iar in ultima vreme aceasta pozitie i-a adus deservicii, dar si pentru scandalul in care a fost implicat in primavara, cand a fost arestat pentru sechestrare de persoane. In 2008, PNG a obtinut 2,15 la suta in Salaj.
Kelemen HUNOR s-a nascut in 18 octombrie 1967, in Carta, judetul Mures. Politician de etnie maghiara, ales in legislatura 2000-2004 deputat de Harghita din partea UDMR. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinara si Facultatea de Istorie Filosofie. De-a lungul timpului a mai ocupat functia de secretar de stat in Ministerul Culturii. A promis ca daca nu va ajunge el in turul II ar prefera sa il ajute pe candidatul liberalilor, Crin Antonescu.
UDMR are un deputat si un senator de Salaj si se bucura de un electorat stabil si disciplinat. UDMR este membra a Partidului Popularilor Europeni si s-a aflat in mai multe randuri la guvernare, sau a sprijinit conditionat anumite guverne. Foarte probabil ca sprijinirea unui candidat in turul II va fi conditionata de accederea la guvernare.
Sorin OPRESCU, actualul primar general al capitalei este un reputat medic chirurg. Este Primarul Capitalei din 2008 dupa doua incercari esuate. In 1998 a fost invins in al doilea tur de scrutin de Viorel Lis (CDR), iar in 2000 de Traian Basescu (Partidul Democrat). Pe 21 aprilie 2008 si-a dat demisia din PSD, unde a activat 15 ani. Cel mai probabil optiunea de sprijin pentru turul II se va indrepta inspre Crin Antonescu.
Singurul candidat independent la Presedintie se bucura de sprijnul catorva salajeni care au trecut prin mai multe partide politice. Salajenii il cunosc pe Oprescu doar din media centrala fiind un obisnuit al talk-showuilor politice. Discursul sau se remarca prin atacuri repetate si colorate la adresa sistemului politic.
Corneliu VADIM TUDOR, a fost senator inca din 1992. A candidat de doua ori la presedintie, iar in 2000 a ajuns in turul doi, unde a obtinut 33,17% din voturi. Inainte de 1990 a scris numeroase poeme in care ridica in slavi cuplul dictatorial, pe Elena si Nicolae Ceausescu. Din acest an, Vadim a devenit europarlamentar. A declarat in repetate randuri ca nu va sprijini pe nimeni in turul II.
PRM si-a pierdut alegatorii in Salaj, astfel ca la alegerile de anul trecut au obtinut doar 1,69 la suta din voturile salajenilor. In momentul de fata, organizatia judeteana a partidului este scindata, iar PRM este aproape inexistent din punct de vedere politic in judet. Soarta partidului este legata indisolubil de evolutia politica a lui Vadim.
Ce spun sondajele?
Rezultatele sondajelor de opinie realizate pana acum arata clar ca pe primele trei locuri in preferinta electoratului se afla Crin Antonescu, Mircea Geoana si Traian Basescu, cei trei fiind urmati de independentul Sorin Oprescu.
Un sondaj de opinie realizat de Gallup arata ca in primul tur de scrutin (ce va avea loc in 22 noiembrie), Traian Basescu ar obtine 32,50 la suta din voturi, iar Antonescu si Geoana ar fi la egalitate cu un procentaj de 21,50 la suta. In turul doi, Traian Basescu ar fi invins atat de catre Antonescu, cu 54 la 46 la suta, cat si de Oprescu, cu 56 la 44 la suta, in cazul unui tur II Basescu-Geoana ar fi egalitate 50-50 la suta.
Cu cine votezi?
Articole
USR: Avocatul Poporului este, de fapt, Avocatul Puterii
USR lansează atacuri dure la adresa Avocatului Poporului și acuză instituția că slujește interesele politicienilor, în loc să apere drepturile cetățenilor. Formațiunea politică a făcut și un rezumat al solicitărilor pe care le-a trimis acestei instituții și care au fost ignorate, susține USR, solicitând totodată demisia Avocatului Poporului, Renate Weber. „Avocatul Poporului a tăcut mâlc la fiecare abuz făcut de PSD și PNL și a ignorat toate problemele importante pentru cetățeni pe care USR i le-a sesizat…
Mai mult...Mai multe autobuze electrice pe străzile din Zalău
Primăria Municipiului Zalău intenționează să depună noi cereri de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Vest – Utilizarea crescută a transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice, apel care are termen de încheiere data de 17 ianuarie 2025. În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local de joi, 9 ianuarie, a fost aprobat proiectul de hotărâre în vederea actualizării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană Zalău 2021 – 2030. Astfel, a fost modificată lista proiectelor prioritare din…
Mai mult...