Numai putin de sapte voleibalisti au lipsit de la reunirea echipei CS Volei Municipal Zalau, aproape toti fiind angrenati în actiunile ale echipelor Nationale aler României, Bulgariei si Austriei

rn

Dupa ce a revitalizat echipa în returul sezonului trecut, Nikolay Jeliazkov va fi antrenorul celor de la Volei Municipal Zalau si pentru sezonul urmator. Astfel, antrenorul bulgar a sunat adunarea, iar la începutul acestei saptamâni a fost programata reunirea lotului.
Astfel, Nikolay Jeliazkov a programat prima sedinta pentru luni dimineata, de la ora 10.00.
Având în vedere ca din lotul de 12, Andrei Spînu, Cristian Bartha, Rares Balean, Mihai Gheorghita si Ciprian Matei au fost convocati la echipa nationala a României, iar Miroslav Gradinarov si Philipp Kroiss sunt si convocati la reprezentativele Bulgariei, respectiv Austriei, la reunire erau asteptati patru jucatori, mai ales ca Leo Dall Bosco nu a putut sa fie nici el prezent, fiind acasa în Brazilia.
Pâna la urma, la reunire au fost prezenti chiar 5 jucatori, dupa ce internationalul Ciprian Matei nu a fost pastrat în lotul definitiv al nationalei României pentru jocurile din preliminariile Campionatului European. Având cinci jucatori sub comanda, antrenorul bulgar al fostei campioane a României a condus primul antrenament în sala de forta, urmând ca restul sedintele de pregatire din aceasta saptamâna sa se desfasoare fie la stadion, fie în sala de forta.
“Luni a avut loc reunirea lotului si cinci jucatori au fost prezenti. În aceste conditii, în aceasta saptamâna vom efectua câte un antrenament pe zi, fie în sala de forta, fie la stadion. La reunire au fost prezenti Razvan Mihalcea, Ciprian Matei, Filip Constantin, Jani Jeliazkov si Paul Somoi”, ne-a declarat Jeliazkov.
Urmatorul jucator care va veni sub comanda antrenorilor Nikolay Jeliazkov si Bogdan Nicolae va fi capitanul Leo Dall Bosco, asteptat sa ajunga la Zalau lunea viitoare, în 13 august, restul internationalilor urmând sa ajunga la Zalau la finalul lunii august.
Dupa ce saptamâna aceasta, voleibalistii vor efectua doar câte un atrenament fizic pe zi, de saptamâna viitoare lucrurile se vor schimba, iar jucatorii vor avea parte si de “obiectul muncii”. “Începând de saptamâna viitoare, vom începe sa efectuam si antrenamente cu mingea”, a mai spus antrenorul bulgar.
Sa spunem ca dupa ce la echipa vor ajunge toti jucatori, Volei Municipal Zalau va efectua si câteva jocuri amicale, urmând sa participe si la turnee de pregatire, la Craiova si chiar pe teren propriu, la Zalau.