Rata dobânzii este de 4,5% pe an

rn

Ministerul Finantelor Publice a lansat o noua emisiune de titluri de stat destinate populatiei, în cadrul Programului Tezaur – editia Centenar, aferent lunii august 2018 prin intermediul unitatilor operative ale Trezoriei Statului si prin subunitatile postale din reteaua Companiei Nationale „Posta Româna“ potrivit Ordinului 2631 din 31 iulie 2018, publicat în MO 667/31.07.2018.

rn

Astfel, orice persoana fizica rezidenta cu vârsta mai mare de 18 ani împliniti pâna la data încheierii subscrierii poate participa la aceasta emisiune.

rn

Subscrierile de titluri de stat se realizeaza la oricare unitate a trezoreriei statului, chiar daca nu este cea de domiciliu fiscal. Valoarea nominala a unui titlu de stat este de 1 leu.

rn

Perioada de subscriere a emisiunii conform prospectului de emisiune este începând cu data de 1.08.2018 pâna la 24.08.2018, iar scadenta titlurilor de stat de 3 ani. Titlurile nu pot fi rascumparate înainte de scadenta, nu sunt transmisibile si nu pot fi tranzactionate. Rata dobânzii este de 4,5% pe an.

rn

Valoarea maxima a subscrierilor efectuate de catre un investitor în cadrul unei emisiuni este de 100.000 lei.

rn

Documente necesare deschiderii contului de subscriere:

rn

-buletin de identitate/cartea de identitate în original si în copie a investitorului – titular de cont;
– în cazul în care solicitarea de deschidere de cont se realizeaza prin intermediul împuternicitului legal: – buletin de identitate/carte de identitate în original si în copie a împuternicitului legal;
– buletin de identitate/C.I în copie a investitorului;
– procura în limba româna eliberata de un notar din România în original si specimen de semnatura al investitorului autentificat de un notar public.