Finantari nerambursabile pentru activitati non-profit de interes judetean pentru tineret, sportive si recreative

rn

În cadrul ultimei sedinte a Consiliului Judetean Salaj, consilierii judeteni au adoptat un proiect de hotarâre privind repartizarea unor sume de bani „pentru activitati nonprofit de interes judetean pentru tineret, sportive si recreative”.
Potrivit expunerii de motive, pâna la data limita stabilita au fost depuse un numar total de 24 de cereri, iar dupa aceasta data a fost depusa o cerere.
Suma totala alocata în cadrul acestui program a fost de 75.000 lei, din care 50.000 lei pentru domeniul sportiv si 25.000 lei pentru domeniul tineret si recreativ. Aceste sume au fost accesate pe baza unui concurs de proiecte la care au participat persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial, care functioneaza în conditiile Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu modificarile si completarile ulterioare sau cultele religioase recunoscute conform legii si care întrunesc toate celelalte conditii prevazute în Ghidul Solicitantului.
La data de 18 iulie a avut loc sedinta de evaluare a proiectelor depuse în cadrul acestui program, iar dupa evaluarea documentatiilor s-au stabilit ca eligibile 19 cereri de finantare, respectiv 5 cereri au fost declarate ca neeligibile.
În urma analizarii cererilor depuse, comisia a considerat eligibile un numar de 16 cereri de finantare, pentru domeniul tineret si recreativ si 3 cereri de finantare pentru domeniul sportiv, cereri care au întrunit conditiile specificate prin ghidul solicitantului.
Astfel, conform centralizatorului privind repartizarea sumelor solicitantilor declarati eligibili, cei care vor primi bani în cadrul activitatilor recreative si de tineret sunt: Asociatia Fiii Satului Peceiu – 1730 lei, Crucea Rosie Salaj – 1716 lei, Asociatia Buna Vestire Silvana – 1674 lei, Asociatia Filantropia Porolissum Zalau – 1652 lei, Asociatia Consiliul Consultativ al Tinerilor – 1637 lei, Parohia reformata Zalau – Bradet – 1607 lei, Asociatia Pro-Archid – 1596 lei, Asociatia Fiii satului Salajeni – 1577 lei, Parohia reformata Zalau – Dumbrava Nord – 1558 lei, Protopopiatul reformat simleu Silvaniei – 1544 lei, Parohia reformata Nusfalau – 1539 lei, Parohia reformata Moiad – 1535 lei, Parohia reformata Crasna – 1506 lei, Parohia reformata Vârsolt – 1506 lei, Parohia reformata Zauan – 1423 lei, Fundatia culturala Pro Camar – 1193 lei.
În ceea ce privesc solicitantii declarati eligibili pentru activitatile sportive, în urma punctajului obtinut, au primit suma de 5.000 lei fiecare, Asociatia Club Sportiv Onix Zalau, Asociatia Petofi Sandor si Asociatia Sportiva Kemer Camar. În total 15.000 lei.