ONG-ul Agent Green spune ca Fazacas a deranjat Romsilva si ca de acolo i se trage demiterea

rn

Salajeanul Razvan Fazacas, sustinut de PSD, a stat numai patru luni in functia de presedinte la Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), cu rang de secretar de stat. Tocmai ce a fost trimis acasa prin decizia prim ministrului Viorica Dancila, cea care l-a si numit in 7 martie.
Organizatia neguvernamentala non-profit Agent Green remarca faptul ca doi directori au fost schimbati, în sase luni, de catre prim-ministrul Viorica Dancila, din fruntea Agentiei Nationale pentru Arii Protejate si ca ambii au fost înlocuiti dupa ce au vrut sa rezilieze contractul cu Romsilva pentru Parcul National Semenic.
Razvan Fazacas a fost înlocuit din functie prin decizia premierului Viorica Dancila din 6 iulie, dupa ce în luna martie a fost eliberat din aceeasi functie Florian Udrea. Demiterile acestora vin dupa ce ambii directori au anuntat sau chiar au luat masuri împotriva RNP Romsilva. În fapt, este vorba despre Parcul National Semenic, acolo nu exista un plan de management aprobat nici în momentul de fata, iar organizatiile de mediu protesteaza continuu din cauza taierilor ilegale de padure, spun cei de la Agent Green.
"Prin investigatiile pe care le-am realizat în ultimii ani am dovedit ca Regia Nationala a Padurilor nu este capabila sa administreze parcurile nationale în spiritul respectului, protectiei si conservarii naturii. Principii pe care s-au înfiintat aceste parcuri. În majoritatea parcurilor nationale interesul Romsilva este de a face profit din exploatarea masei lemnoase, din acest motiv multe din aceste arii naturale au devenit victimele drujbelor, iar în locul padurilor seculare vedem drumuri de taf si versanti întregi despaduriti. RNP administreaza parcurile nationale într-o totala lipsa de respect fata de biodiversitate, interesul financiar canibalizând interesul pentru protectie si conservare. România nu are nici pâna la ora actuala un parc national autentic, care sa respecte principiile IUCN, minim 75% zona de protectie stricta si niciun fel de exploatare industriala în interiorul grani?elor. Sa nu uitam faptul ca atât fostul presedinte al ANANP, Razvan Fazacas, cât si predecesorul sau Florian Udrea, au fost demisi fara o explicatie oficiala din functie. Cert este ca cei doi au deranjat conducerea RNP Romsilva si pe cea a Ministerului Mediului atunci când au sustinut rezilierea contractului. Florian Udrea la nivel verbal, Razvan Fazacas fiind cel care a finalizat procesul de notificare si reziliere", spune Andrei Ciurcanu, investigator Agent Green.

rn

Fazacas se intoarce la sefia Comisariatului
Judetean Salaj al Garzii Nationale de Mediu

rn

Razvan Fazacas a fost numit pe 7 martie, de premierul Viorica Dancila, în functia de presedinte la Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate, cu rang de secretar de stat. Fazacas pleca din functia de comisar sef al Comisariatului Judetean Salaj al Garzii Nationale de Mediu, pe care a ocupat-o din mai 2013, ocupata prin concurs.
Razvan Fazacas, sustinut de PSD pentru functia de presedinte ANANP, are 33 de ani, este casatorit, a fost membru PSD Salaj inca de pe vremea studentiei, din 2007 pana in 2013 ocupand functia de secretar al TSD Salaj, organizatia de tineret a PSD.
Pentru ca functiile care tin de guvern sunt teoretic apolitice, in 2013 si-a dat demisia din partid si din functiile politice pentru a putea candida pentru postul de sef al Garzii de Mediu Salaj, post pe care s-a reintors de luni, 16 iulie.