PSD si ALDE urmeaza sa decida azi daca va demara procedurile de suspendare ale presedintelui, Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi ca membrii coalitiei de guvernare PSD-ALDE vor decide luni daca vor merge pe varianta suspendarii presedintelui Iohannis, dar considera ca suspendarea "trebuie sa fie o optiune serioasa". In paralel, liderul PSD a lansat un atac la imaginea presedintelui vorbind de datorii ale acestuia catre ANAF.

rn

Legat de amenintarile cu suspendarea presedintelui Iohanis,
presedintele PNL Salaj, Lucian Bode, spune ca este vorba de "un plan" al PSD, iar PNL se va opune prin "toate masurile legale" pentru a împiedica "o masura absurda de suspendare, care va destabiliza complet societatea".
"La acest moment, grupul infractional al PSD are ca scop principal salvarea liderului suprem de o condamnare definitiva si poate de alte dosare ce sunt în curs de instrumentare pentru fapte la fel de grave precum si cele pentru care a obtinut deja doua condamnari. Daca acest obiectiv se poate realiza prin suspendarea presedintelui, atunci acesta pare a fi planul PSD-ului pentru a duce la bun sfârsit ideile lui Dragnea. Cel mai probabil scandalul cu ANAF face parte dintr-un scenariu regizat de PSD, care încearca sa denigreze imaginea presedintelui prin astfel de actiuni si sa pregateasca "terenul" unei suspendari, care sa fie sustinuta de o serie de motive închipuite. Sa nu uitam faptul ca la acest moment exista un proces pe rol în care statul român este parte, ce vizeaza acel imobil. Cu toate acestea, PNL va fi "în garda" si va întreprinde toate masurile legale prin care sa împiedice o masura absurda de suspendare care va destabiliza complet societatea româneasca, deja afectata de masurile absolut imorale pe care PSD le-a întreprins în ultima perioada", spune deputatul salajean Lucian Bode.