La prima editie a sarbatorii Fii satului a fost inaugurata cea mai importanta investitie din localitate, asfaltarea drumului DC7
rn
Duminica, 1 iulie, in comuna Hereclean a avut loc prima editie a sarbatoarii Fii Satului Bocsita, eveniment organizat de Parohia Ortodoxa Bocsita, in parteneriat cu Primaria si Consiliul Local din Hereclean.
Programul a debutat la Biserica ortodoxa "Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul", la ora 10:00, cand a avut loc Sfânta Liturghie, apoi la ora 12.00 a avut loc un parastas pentru eroi si depunere de coroane. La ora 13.00 a urmat cel mai important moment din istoria satului Bocsita; primarul Dobrai Francisc a inaugurat drumul principal, asfaltat pe o lungime de aproximativ sapte kilometri, un proiect in valoare de 20 de miliarde de lei vechi.
Localnicii s-au adunat apoi in curtea Caminului cultural din Bocsita, unde organizatorii au pregatit doi berbeci si un porc de 130 de kilograme la protap, bauturi si racoritoare din belsug pentru toata lumea.
“nainte de masa, primarul comunei Hereclean, Dobrai Francisc, a tinut sa transmita cateva cuvinte celor peste 500 de persoane prezente la sarbatoare.
"Ma bucur ca azi sunt in mijlocul dumneavoastra cu ocazia primei editii a sarbatorii Fii satului Bocsita, eveniment la care au raspuns prezent multi fii ai satului care au plecat de multi ani de aici. Aceasta zi mai are o insemnatate deosebita si pentru faptul ca, dupa o lunga perioada de timp, am terminat o invenstitie majora pentru comunitatea noastra, respectiv modernizarea si asfaltarea drumului DC 7, care face legatura dintre satul Diosod si Bocsita. Astazi, Bocsita se aliniaza celorlalte localitati ale comunei noastre din punct de vedere a infrastructurii rutiere, apa potabila, gaz, telefonie. Speram sa definitivam asfaltarea tuturor ulitelor care au mai ramas neasfaltate in satul Bocsita. Invetitia a costat 2.000.000 lei, iar din fonduri proprii am pus noi primaria 500.000 lei. Am reusit sa ducem la bun sfarsit si alte proiecte. Am modernizat iluminatul public si am schimbat toate corpurile de iluminat cu becuri led. Alti 4 miliarde de lei vechi au fost investiti pentru a aduce apa potabila din Guruslau prin pompare in Diosod si de acolo curge in satul Bocsita. Am castigat un proiect european si avem banii deja in contul primariei, bani cu care vom asfalta drumul catre Mineu pana la pod, la ultima casa si alte doua ulite din Bocsita. Speram ca anul acesta terminam si un proiect pentru Caminul cultural din Bocsita", a spus Dobrai Francisc.
Programul artistic a fost asigurat de Flaviu Pop si formatia Salajenii prin cântec, joc si voie buna pana la lasarea serii, iar apoi evenimetul s-a incehiat cu un foc de artificii.