Ultimele doua decenii i-au pus pe romani de atatea ori in situatia cetateanului, turmentat din „O scrisoare pierduta” a lui I.L Caragiale. Sa dezlege enigma „da eu cu cine votez?” Pentru ca cei care vor sa ni se vare in suflet, iar mai apoi sa ne… pupe pe portofel se indeletnicesc cu aceleasi sforarii ca si acum zece, douazeci sau o suta de ani.
Alegatorul zilelor noastre va imbraca din nou haina lehamitei, atat de familiara de la Revolutie incoace. Cu ea invesmantat va vegeta in fata televizorului, ori va merge la bufet, unde va taia si spanzura politicienii pentru faptele lor. Lehamitea lui este justificata de rezultatul celorlalte alegeri, dar mai ales de ce anume s-a ales din promisiunile celor pe care i-a sustinut. Toti l-au intoxicat cu campanii agresive, cu vorbe mari, dar pana la urma nu au facut decat sa demonstreze ca sunt doar buni de gura.
Nici acum, dupa atatea… antrenamente la urne, alegatorul nostru nu stie cum trebuie sa arate portretul primului reprezentant al tarii. Habar nu are prin ce e mai deosebit unul de altul. Nici unul nu poate face dovada ca a folosit cu chibzuiala banul public, nici unul nu i-a adus mai multi bani in buzunare, nu l-a facut mai sanatos, si nici nu a facut ceva deosebit pentru copiii lui. Doar l-a buimacit prin avalansele de lozinci sau prin focul incrucisat de jigniri adresate contracandidatilor. Si atunci, cum sa nu se intrebe omul nostru, cine minte? Pe cine sa creada? Cel mai bun o fi cel care striga mai tare, cel care spune mai multe rele despre adversarul sau? Nu e de mirare ca alegatorul nostru, care plateste din banii lui tot acest circ, nu mai merge la vot. Satul, scarbit si convins, de mult, ca el nu este altceva in toata povestea asta decat o unealta.

Post Views: 69