Apelul liderilor sindicali din invatamant prin care se cere dascalilor sa nu mai treaca note in catalog in semn de protest fata de pozitionarea cadrelor didactice pe grila unica de salarizare este interpretat diferit de catre profesori. La Colegiul National „Silvania”, notarea decurge, potrivit directorului Vasile Bulgarean, in conditii absolut normale. „Nici macar nu s-a pus in discutie sa nu se treaca notele in catalog” – a precizat directorul, apreciind ca „si daca s-ar fi pus problema, profesorii n-ar fi fost de acord”. Aceeasi pare sa fie situatia si la Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” Zalau, unde, potrivit datelor primite de la conducere, toate notele elevilor sunt trecute in catalog. Ceva mai supuse sefilor sindicali sunt cadrele didactice de la Scoala „Simion Barnutiu”, unde, conform directoarei Maria Lupse, membrii de sindicat nu trec notele in catalog, in timp ce dascalii nesindicalizati isi desfasoara activitatea normala de notare. Maria Lupse a precizat, insa, ca situatia scolara a elevilor nu va fi afectata, toti primind note, trecute, provizoriu, „pe caiet” de profesorii membri de sindicat. Cam la fel se intampla si la Scoala „Gheorghe Lazar”.