Politistii Sectiei 2 Politie Rurala Sînmihaiu Almasului împreuna cu politistii Sectiei 5 Politie Rurala Hida, cu sprijinul politistilor din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale, au efectuat miercuri, 21 martie, patru perchezitii domiciliare la locuintele a patru barbati, cu vârste cuprinse între 23 si 34 de ani, toti din comuna Dragu, banuiti de comiterea unei infractiuni de furt calificat. Din probatoriul administrat s-a stabilit ca, în noaptea de 14 spre 15 martie, cei patru au patruns în anexele gospodaresti ale unei persoane din comuna Zimbor, de unde au sustras animale, pasari (patru miei, doi porci si 16 pasari) si un motofierastrau. Prejudiciul cauzat se ridica la aproximativ 3.500 de lei, fiind recuperat 20%. Astfel, în baza ordonantelor de retinere emise de politisti, trei dintre acestia au fost retinuti si depusi în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Salaj, iar la data de 22 martie au fost prezentanti Parchetului de pe lânga Judecatoria Jibou cu propunere de arestare preventiva sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat. Oamenii legii continua cercetarile pentru documentarea întregii activitati infractionale a acestora.

rn

Concret este vorba de patru frati de etnie roma din Dragu, Lingurar Iulian Malboro, Ambasador, Napoleon si Dolar, copiii lui Lingurar Iulian alias Valenut, cunoscuti toti foarte bine de Politie pentru ca au mai fost condamnati in trecut pentru diferite infractiuni. 

rn

Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale – Compartimentul Urmariri, împreuna cu cei din cadrul Postului de politie Hida si cei ai Sectiei 2 Politie Sînmihaiu Almasului, au organizat in septembrie 2014, o actiune pe raza comunei Almasu, reusind astfel sa-l prinda pe Lingurar Iulian Malboro, urmarit international pentru ca se sustragea executarii pedepsei cu închisoarea. Politistii au dat de Lingurar dupa ce au oprit în trafic o autoutilitara condusa de V. Costica, din Dragu. În masina a fost identificat Lingurar Iulian Malboro, în vârsta de 19 ani la aceea vreme, din Dragu. Acesta era dat în urmarire nationala din luna august 2013, iar în luna septembrie a fost dat si în urmarire internationala. Pe numele condamnatului, Judecatoria Cluj- Napoca a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea în data de 13 august 2013, fiind condamnat la 3 ani si 6 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de tâlharie. Lingurar Iulian a fost depus în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Salaj, urmând a fi transferat la Penitenciarul Satu Mare în vederea executarii pedepsei. Potrivit satenilor, Lingurar Iulian, cunoscut de comunitate drept “Marlboro”, venea din Italia, unde se presupune ca a stat ascuns. Condamnatul provine dintr-o familie de romi cu 11 copii, careia localnicii îi spun “corturarii”. Marlboro locuieste pe strada principala din Dragu la numarul 190B. Tatal sau, Lingurar Iulian, alias “Valenut”, a facut si el în puscarie in 2014. Iulian “Marlboro” mai are un frate care a facut puscarie si un altul urmarit national. Potrivit localnicilor, toti baietii din familie au primul nume Iulian, iar al doilea nume este unul de cod, dupa marci cunoscute de tigarete. Pe unul din il cheama “Marlboro”, pe altul “Kent”, iar pe altul "Dolar", "Ambasador". 

rn

Potrivit informatiilor de la Primaria Dragu, toata familia Lingurar adica vreo 15 suflete beneficiaza de ajutor social. Primaria spune ca toti membri familiei Lingurar vin la munca si respecta programul impus pentru a putea beneficia de ajutorul social. In comuna Dragu traieste o comunitate de 250 de persoane de etnie roma, dintre care 98 la suta sunt pocaiti, familia Lingurar fiind una dintre putinele familii care nu s-a pocait. Primaria spune despre familia Lingurar ca nu prea le-a dat batai de cap, si ca daca fac probleme, fac doar in comunele invecinate.  

rn