Consiliul Local Municipal va lua cunostinta – in sedinta de joi – 22 martie – de starea sociala si economica a Zalaului pe anul 2017, prezentata intr-un raport al primarului Ionel Ciunt. 

rn

Raportul spune ca Zalaul are o populatie de 69.535 de persoane (dupa domiciliu), conform Directiei Judetene de Satistica Salaj. Din total, 35.772 sunt femei, iar 33.763 sunt barbati.
Numarul persoanelor ocupate este de 18.105, din care 17.372 au statut de salariat in una din cele 2.490 de firme active de pe teritoriul municipiului. Cei mai multi dintre salariati se gasesc in comert si repararea autovehiculelor (3.793), in industrii prelucratoare (6.201), in transport si depozitare (1.583), in constructii (1.413). Cifra de afaceri a firmelor locale active la sfarsitul lui 2017 era 5.154.759.451 lei.
Pentru anul 2017, Primaria Zalau a alocat pentru investitii suma de aproape 41 de milioane de lei, din bugetul total de 196 de milioane de lei. Din suma pentru investitii s-a cheltuit insa sub 40 la suta, indicator clar al faptului ca investitiile au cam batut pasul pe loc.

rn

Cifrele saraciei – s-au inmultit asistatii social

rn

Din raportul primarului Ciunt reiese ca in 2017 era 113 familii si persoane singure care beneficiau de ajutor social conform prevederii Legii 416/2001. Pe parcursul anului au mai fost aprobate ajutoare sociale pentru 53 de familii. Pentru acordarea dreptului de ajutor social au fost intocmite 53 de anchete sociale, iar pentru mentinereea ajutorului social au fost efectuate un numar de 224 de anchete de monitorizare.
In perioada octombrie – decembrie 2017 au fost inregistrate si instrumentate 557 de cereri de ajutor pentru incalzire. 68 de zalauani beneficiaza de masa gratuita la cantina sociala. “n cadrul Biroului Prestatii Sociale pentru Copii au fost inregistrate si solutionate 3.801 acte (alocatii duble, indemnizatii de crestere a copilului, anchete alocatii de stat, repunerea in plata a alocatiei etc).

rn

A crescut infractionalitatea, iar cersetoria
in Zalau se dovedeste coplesitoare

rn

In anul 2017, Politia Zalau avut o contributie semnificativa la mentinerea sub control a fenomenului infractional, spune raportul primarului. Cu toata "contributia semnificativa" a politiei, fenomenul infractional a cunoscut o crestere cu 65 de infractiuni, respectiv 1.686 de infractiuni sesizate, fata de 1.621 in 2016.
Ponderea cea mai mare a infractiunilor sesizate o constituie infractiunile contra patrimoniului, acestea fiind de 887 in 2017, fata de 691 in 2016. Din total, 567 sunt furturi. 217 infractiuni au fost de distrugere, de inselaciune au fost 54, abuz de incredere 14, tulburari in posesie 9.
Politia Locala a anihilat pe moment 678 de cersetori, a predat Politiei municipiului Zalau 12 peresoane suspecte de comiterea unor infractiuni, a depistat 219 persoane galagioase, a transmis 1.689 de petitii persoanelor care au parcat autoturismele in alte locuri decat cele special amenajate.