Dupa 1990 am tras nadejde ca mai marii tarii isi vor intoarce fata si catre agricultura. Da de unde. Sub pavaza unor sloganuri gen economie de piata, negocieri directe intre producator si achizitor, statul nu se baga – nu s-a obtinut altceva decat descurajarea producatorilor agricoli. Acestia s-au simtit tradati, lasati la mana samsarilor, fara ca statul sa miste un deget. Daca nu ar fi existat un interes mafiot, manifestat adeseori sub masca nepriceperii guvernantilor, agricultura Romaniei era pe un calapod mult mai inalt. Mimarea acordarii unor subventii taranilor nu rezolva si nu va rezolva niciodata problema in agricultura noastra, mai ales ca valoarea subventiilor la noi este chiar si de zece ori mai mica decat in alte state europene. A scapat bietul taran roman de belele colectivului si da acum de normele europene. I se impune cat lapte sa produca, ce fel de produse sa comercializeze, cum sa ambaleze si sa eticheteze branza, cum sa-si sacrifice porcul etc. Numai ca nici o norma si nici un percept emis de cineva nu sunt vesnice. Si comunistii sustineau ca visul de aur al omenirii este comunismul si iata ce s-a ales din el.