In Zalau a nins de trei ori iarna asta si nu s-a deszapezit prompt niciodata
Nici vorba de personalul care sa lucreze pe trei schimburi
rn
Sambata noaptea a nins binisor la Zalau, iar pe la ora 3.00 deja se asternuse un strat bunicel de zapada. Era de asteptat ca muncitorii de la Citadin de pe schimbul de noapte sa intervina pentru a deszapezi, ca asa a promis primarul Ionel Ciunt. Pentru ca nu s-a intamplat asa, un zalauan a postat pe facebook un filmulet cu drumurile inzapezite si cu mesajul "Din nou nepregatiti, satul Zalau, comuna Salaj".
Un alt zalauan surprindea aceeasi situatie dupa ninsoare pe 23 ianuarie, cu fotografii in care arata cum s-a rasturnat cu masina din cauza drumului plin de gheata, necuratat. Arunci, peste tot in Zalau a fost gheata, dupa ce zapada s-a topit, iar temperaturile cu minus de peste noapte au facut ca multe strazi, dar mai ales trotuare, sa devina periculoase.
Si dupa prima ninsoare din aceasta iarna, in 19 ianaurie in Zalau a fost "mazga" in tot orasul. Inafara de principalele artere de circulatie din oras, firma Citadin nu prea a intervenit. Astfel, trotuare, statii de autobuz, drumuri secundare, aleile din cartiere au ramas pline de mizerie.
Toate acestea in conditiile in care Primaria promitea zalauanilor in noiembrie o deszapezire cum n-au mai vazut vreodata. Primarul Ionel Ciunt spunea la sfarsit de noiembrie ca administratia locala este pregatita mai bine ca oricand sa intervina in orice moment, in caz ca ninge, pentru deszapezirea carosabilului si a cailor de acces, cu firma Citadin. Spunea ca stocurile de material antiderapant au fost verificate si putem miza pe 180 tone de sare, 200 metri cubi de nisip, 155 metri cubi de nisip cu sare, 8 tone de clorura de magneziu si 1.675 kg de clurora de calciu, stoc de pornire care se va completa daca va fi nevoie. Despre utilaje primarul spunea ca sunt pregatite 6 raspanditoare de material antiderapant, 4 autobasculante, 9 tractoare, 3 buldoexcavatoare, 1 autotrader, 3 incarcatoare frontale, o multifunctionala, 2 raspanditoare manuale pentru trotuare. Conducerea primariei spunea ca la Citadin se va lucra pe perioada de iarna in trei schimburi, astfel incat cate un echipaj sa intervina zi si noapte, ca este "personal suficient, utilaje suficiente, material antiderapant, de asemenea".
Dupa cum s-a intervenit, stocurile de material antiderapant ar trebui sa fie intacte, utilajele ca noi si muncitorii de la Citadin foarte odihniti.
