Iuliu Maniu – luptator pentru emanciparea romanilor din Transilvania

La 8 iunie 1867 se instaureaza Dualismul Austro-Ungar, un fel de struto-camila, care stipula ca la Viena imparatul era imparat, iar la Budapesta imparatul era rege, Franz Joseph jucand amandoua rolurile! Regimul politic dualist are consecinte majore; Transilvania, ca entitate administrativa, dispare de pe harta, iar asupra populatiei romanesti, majoritare, se coboara noi masuri opresive, dintre care cea mai greu de suportat era maghiarizarea fortata. 

rn

Nedreptatile i-au facut pe romani sa protesteze tot mai mult dar aceste proteste atrageau dupa ele pedepse grele. Bunaoara, in deceniul 1886-1896, un numar de 363 de romani au primit ani grei de inchisoare pentru proteste. Punctul culminant al protestelor romanilor l-a constituit Memorandumul din 1892, semnat de principalii fruntasi politici ai vremii, organizati in Partidul National Roman (PNR). Printre semnatari amintim pe dr. Ion Ratiu, dr. Vasile Lucaciu, George Pop de Basesti, Iuliu Coroianu si altii. Memorandumul era adresat imparatului de la Viena si cuprindea toate nemultumirile si revendicarile romanilor.
Pe data de 28 mai 1892, o delegatie formata din 300 romani se afla la Viena cu intentia de a imana imparatului Memorandumul. Cinci zile la rand, delegatia celor 300 de romani a insistat sa fie primita de imparat in audienta, dar fara nici un rezultat. In final, delegatia, umilita, depune Memorandumul la cancelaria imperiala, intr-un plic sigilat, si se intoarce acasa extrem de dezamagita.
Dimensiunile dispretului cu care erau tratati romanii s-a putut constata in 1919 (dupa 27 de ani) cand armata romana, aflata in Budapesta cu misiunea de al alunga pe bolsevicul Bela Khun, a intrat, printr-o intaplare providentiala, in posesia plicului cu Memorandumul, dar nedesfacut! Deci, timp de 27 de ani, nici imparatul-imparat nici imparatul-rege nu s-au oboist sa cunoasca doleantele romanilor.
Umilinta suferita la Viena de cei 300 de delegati a starnit in studentul de 19 ani, Iuliu Maniu, o adanca revolta. Drept urmare, a trecut clandestin granita si s-a dus la Roman, unde studentii din regat aveau un congres. In fata participantilor la acel congres, Iuliu Maniu a rostit un juramant definitoriu pentru toti pasii vietii lui. Iata juramantul:
”Jur in fata lui Dumnezeu pe constiinta si onoare ca imi voi jertfi viata pentru triumful cauzei romanesti”.
“ntors acasa, cu toata fragezimea varstei lui, Maniu s-a angajat, cu toata forta, intr-o nesfarsita lupta pentru drepturile si libertatile romanilor din Transilvania.
La varsta de 21 de ani, Iuliu Maniu, era presedintele Societatii studentesti “Petru Maior”, era ales membru in conducerea PNR si era insarcinat si cu organizarea “Tribunei”, organul de presa al partidului. La varsta de 23 de ani, in 1896, isi ia doctratul in drept iar in 1898 a obtinut dreptul de a profesa avocatura, imediat deschizandu-si un birou avocational la Simleu, iar in scurt timp Mitropolia Greco-Catolica din Blaj il angajeaza pentru apararea intereselor ei. In calitate de avocat, foarte repede, a intrat in conflict cu autoritatile, deoarece biroul sau avocational avea firma scrisa in limba romana, ceea ce, potrivit legii, era strict interzis. Drept urmare, este somat sa se prezinte la Baroul Cluj pentru a primi o pedeapsa. Pus in fata acestei stupide acuzatii, dar, prevazuta de lege, Maniu s-a aparat in termeni atat de categorici, incat, in final, a primit un simplu avertisment. Cat despre firma in limba romana, nu l-a mai intrebat nimeni niciodata.
Dupa alegerile parlamentare din 1906, Maniu ajunge deputat, calitate pe care o exploateaza la parametri maximi. A luat atitudine ferma impotriva discriminarilor si abuzurilor la care erau supusi nu numai romanii, ci si celelalte minoritati din Ungaria.
Guvernul Wekrle, care guverna tara din 1906, cade producand la nivelul tarii o criza politica majora. Presa budapestana pune aceasta criza, in principal, pe seama discursurilor devastatoare din parlament ale lui Maniu. Drept urmare, ziarul “Budapesti hirlap” a scris ca “Maniu este vrednic sa fie lovit in cap ca o fiara salbatica”. Nici “Pesti Hirlap” nu se lasa mai prejos si scrie ca ”Maniu ar trebui spanzurat in piata publica”.
Alegerile din 1910 il aduc pe Maniu din nou in parlament in calitate de deputat, calitate ce-i ofera sansa sa fie si mai vehement in apararea drepturilor romanilor.
Anul 1914, aduce cu sine si primul razboi mondial, iar autoritatile se razbuna pe Maniu si-l trimit pe front. Face scoala de ofiteri si participa combatant pe front pana in 1918. Pe 8 ianuarie 1918, presedintele Americii, Woodrow Wilson, a rostit mesajul celor 14 puncte istorice care anuntau zorii eliberarii popoarelor din robie. In tumultul sfarsitului de an 1918, in luna octombrie, la Arad, se constituie Consiliul National Roman Central cu misiunea de a coordona masurile ce se impuneau in vederea desprinderii Transilvaniei de Ungaria. Consiliul il insarcineaza pe Maniu sa se ocupe de problemele militare si externe. Tot in acest timp, Consiliul adopta o “Delaratie cu privire la intentiile romanilor”, declaratia urma sa fie citita in parlament in data de 18 octombrie. Dar coincidenta face ca tocmai in acea data, presedintele Wilson, sa declare dezmembrarea imperiului Austro-Ungar. Cu promptitudine, pe 19 octombrie: cehii, croatii, slovenii si sarbii isi declara independenta. In acele zile, Maniu era la Viena pentru a organiza si pune sub control cei peste 50.000 de soldati si ofiteri romani care se aflau concentrati in oras.
Pe 13 noiembrie 1918, guvernul maghiar il trimite la Arad pe ministrul minoritatilor, Oskar Iaszi, pentru negocieri cu membrii Consiliului National. Negocierile sunt amanate pana la sosirea lui Maniu de la Viena. Maniu soseste in 15 noiembrie, se inalneste cu Iaszi, are loc un scurt sir de replici. Iaszi il inreaba pe Maniu, “In definitiv, ce vor romanii?” Raspunsul vine prompt si taios, DESFACERE TOTALA! Prin aceste doua cuvinte, Maniu a pus capat unui mileniu de suferinta romaneasca.