Un tanar pentru care a fost posibila adoptia din Casa de copii din Cehu Silvaniei este acum un it-ist finlandez care lucreaza pentru Google

Dacian Solgen este unul dintre copiii din Leaganul de Copii de la Cehu Silvaniei care au avut sansa la o viata decenta si la reusita. A fost infiat de catre o familie de finlandezi in urma cu 23 de ani din orfelinatul de la Cehu Silvaniei, iar intre timp a ajuns sa lucreze pentru marele gigant din it – Google. 

rn

Povestea lui Dacian a iesit la lumina la începutul acestei luni, când a fost marturisita pe o pagina de Facebook speciala, "The never forgotten Romanian children / Copiii niciodata uitati ai României". Deschisa de o românca stabilita în Irlanda, pagina gazduieste povestile copiilor adoptati în strainatate, care la maturitate îsi cauta radacinile. Cu ajutorul ei, peste 300 de români adoptati în anii 90 au reusit sa-si gaseasca familiile naturale. Printre ei s-a mai numarat si salajeanca Lacrimioara, care si-a gasit in urma cu doi ani parintii naturali din Salaj.
Dacian spune ca in 1994, pe când avea 2 ani, a fost gasit în statia CFR din comuna bihoreana Tinca, fara acte, fara însotitori, fara parinti. Familia care l-a adoptat a aflat, probabil de la angajatii Leaganului, ca ar fi fost gasit de un muncitor feroviar, un anume Teodor Maskas.
"Au vrut sa ma paraseasca sau m-au pierdut", scrie Dacian, care banuieste ca pâna si numele i-a fost dat la orfelinat, nu de parinti.
Tanarul are amintiri groaznice din Leaganul de Copii din Oradea, desi era inca foarte mic, iar cosmarul sau s-a încheiat în iarna lui 1998, pe cand avea sase ani. Au venit sa-l ia doi tineri finlandezi dornici sa adopte un copil, Eva si Jim Sölgén. Ajunsesera în România printr-o fundatie numita Interpedia, care facilita adoptii internationale. Dacian a fost transferat atunci la orfelinatul din Cehu Silvaniei pentru a i se putea facilita adoptia. Dupa cateva saptamani a mers spre Finlanda si… spre o alta viata.
"Prima mea amintire este ca totul era atât de calm si pasnic… Aveam o casa noua si parinti iubitori care ma îngrijeau. Dumnezeu îmi daduse o noua sansa", zice Dacian.
Tânarul nu stie daca apartine sau nu etniei rome, ci doar ca e român. La scoala, în tara adoptiva, unii colegi îl mai necajeau din cauza asta, dezvaluie chiar el.
Între timp, Dacian a absolvit studii informatice si de comunicare. De altfel, de un an, a devenit colaborator al companiei Google, primind titulatura de "trusted photographer".
"Principalele mele pasiuni sunt informatica, dezvoltarea de jocuri, muzica, fotografia si fotografia de tip 360 grade (…) Fotografiez restaurante sau locuri turistice si alte lucruri de genul asta care se folosesc pentru Google Maps", explica el, citat de ziarul Bihoreanul.

rn

Cel mai probabil, Dacian va ramane
pentru totdeauna fara parintii naturali

rn

În România a mai venit o singura data, în 2007, când a fost în Bucuresti, la Brasov si la Marea Neagra. AR veni oricand din nou daca si-ar gasi parintii. I s-a recomandat sa înainteze o cerere Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, asa încât sa capete acces la dosarul sau de adoptie. Formalitatile, însa, sunt de durata.
"Adoptia a fost stabilita de o instanta, asa ca tot o instanta trebuie sa permita accesul la dosar. Asa spune legislatia", explica seful Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bihor, Calin Puia. Probabilitatea ca tânarul sa afle din hârtii informatii esentiale sunt însa mici, tocmai pentru ca a fost gasit într-o gara, iar la orfelinat nu l-a cautat vreo ruda.

rn

Si fratii Hi Man au copilarit in orfelinatul din Cehu, dar lor nu le-a suras norocul; o ursitoare rea le-a ras in nas

rn

Complexul de servicii sociale din Cehu Silvaniei a fost infiintat in anul 1970 si este cunoscut mai degraba ca Leganul de copii, mai tarziu Casa de copiii. Aici erau adusi copiii fara parinti, copiii care nu puteau fi intretinuti de familie. Altfel spus, copiii nimanui. Nu era o viata usoara sa cresti intr-un leagan de copii, cu educatori severi si fara mangaierea mamei. Aici erau adusi copii de la varsta de cateva luni si erau gazduiti pana la varsta de 18 ani. Apoi li se dadea drumul in lume, prea putin interesandu-i soarta lor pe fostii educatori. De aici au pasit in lume si multi dintre cei pe care-i vedem azi bantuind pe strazile Zalaului, precum cunoscutii frati Hi Man, ori cei aciuati pe la Adapostul de Noapte si pri fostele puncte termice din cartiere. Nu prea il interesa pe statul roman de acesti marginalizati ai societatii. Pana anul trecut adoptiile erau foarte greoaie, in special pentru straini. Noua lege a adoptiilor este mai relaxata, dar in ceea ce priveste adoptiile internationale s-a introdus obligativitatea ca unul dintre parintii adoptivi sa fie de origine romana. Asa se face ca numarul adoptiilor a sporit, iar numarul cazurilor de adoptie a ajuns la 28 in 2017, ne spune Violeta Milas, directorul Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Salaj, fata de 9-10 cazuri in anii anteriori.

rn

La ora actuala, Complexul de sevicii sociale din Cehu Silvaniei poate gazdui 100 de copii. Cei care urmeaza o forma de studiu beneficiaza de dreptul de a ramane in camin pana la varsta de 26 de ani. Altfel, la varsta de 18 ani tinerii trebuie sa paraseasca Casa de copii. Exista, totusi, 12 locuri pentru tinerii care se angajeaza si care demonstreaza ca isi strang bani pentru o locuinta. Complexul este dotat acum cu ateliere-scoala pentru invatarea unei meserii. Dupa terminarea celor opt clase, copiii sunt indrumati sa urmeze cursurile unui liceu sau ale unei scoli profesionale. Nu multi raman pe drumuri ca altadata, ne asigura Violeta Milas.