Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, spune acum ca a anuntat demult ca vor scadea salarii
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a iesit ieri public intr-o conferinta de presa in care a vorbit despre scaderile salariale din Romania.
rn
"S-a stiut ca la aproximativ 3% dintre bugetari vor scadea salariile înca din luna mai a anului trecut. Eu am anuntat acest lucru de mai multe ori, în mai multe interviuri (…) Nu am pornit de la început de la ideea scaderii vreunui salariu, dar pentru a respecta raportul de 1 la 12 au fost necesare ajustari salarial", a declarat Lia Olguta Vasilescu.
Ministrul Muncii a precizat ca s-a facut o confuzie între Legea salarizarii, adoptata în iunie 2017, cu aplicabilitate de la 1 iulie, si modificarile aduse Codului Fiscal privind contributiile.
"Abia în 2022 se va echilibra sistemul, adica aceeasi functie si gradatie sa fie platita la acelasi nivel", a completat Lia Olguta Vasilescu, care a mai spus ca în sistemul bugetar exista dezechilibre foarte mari care trebuie corectate.
rn
Ministrul Muncii si Justitiei Sociale (MMJS), Lia Olguta Vasilescu, a declarat ieri ca pâna în acest moment, aproape jumatate din contractele de munca din mediul privat au fost modificate în Revisal si ca nu se asteapta la scaderi de salarii.
"În ceea ce priveste mediul privat, mentionam ca MMJS a emis mai multe acte normative care sa vina în sprijinul angajatilor si pentru a se evita situatia ca patronii sa profite de modificarea Codului Fiscal pentru a diminua salariile nete. În primul rând, s-a dat posibilitatea angajatorilor sa faca modificari la contractele de munca, pâna la data de 31 martie 2018. Pâna în acest moment, aproape jumatate din contracte au fost modificate în Revisal si mai sunt doua luni pâna la expirarea termenului, astfel încât presupunerea ca, pentru restul de 50 la suta vor scadea salariile, este fara fundament", a declarat ministrul Muncii.
rn
Statul va controla firmele private
care nu maresc salariile angajatilor
rn
"Mentionam ca angajatorii nu trebuie sa suporte cheltuieli în plus, daca fac acest transfer, fata de cât plateau anul trecut prin cheltuiala totala a angajatorului, deci nu au niciun motiv sa umble la salariul net al angajatului, altul decât a vrea sa obtina un profit mai mare. Mai mult, ca sa fim siguri ca nu vor exista derapaje, Guvernul a semnat un protocol de colaborare cu CNSLR Fratia, cea mai mare confederatie sindicala, prin care s-a stabilit ca, la nivelul fiecarui judet, se constituie echipe mixte, formate din reprezentati ai structurilor teritoriale ale Guvernului, cum ar fi inspectorate teritoriale de munca (ITM) si ai sindicatelor care au rolul sa anunte, în timp util, care sunt firmele care profita de modificarile Codului Fiscal în defavoarea angajatului, astfel încât ITM-urile sa efectueze controale", sustine Olguta Vasilescu.
