24 Ianuarie 1859 Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca
Declansarea in cursul anului 1853 a conflictului armat dintre Imperiile Rus si Otoman, numit al Crimeii, a avut importante consecinte pe plan european. Imperiul Otoman era sprijinit de Franta si Anglia. Infrangerea tarului a creat perspectiva unui nou echilibru european, care sa ingaduie abordarea problemei romanesti ca problema europeana.
rn
Inceputul "Razboiului Crimeii" a transformat {arile Romane in teatrul de desfasurare a unor mari operatiuni militare urmate de perioade lungi de ocupatie. Emigratia politica romaneasca si-a concentrat toate eforturile pentru captarea interesului diplomatiei europene si a opiniei publice internationale.
Inca din fazele preliminare ale "Congresului de la Paris" , din 1856 reprezentantul Frantei a abordat problema Unirii celor doua Principate . S-a militat pentru constientizarea opiniei publice si atragerea unor personalitati europene precum imparatul Napoleon al III-lea, Contele Walewski, ministrul de externe al Frantei, Premierul englez Palmerston. Portii otomane i-au fost trimise repetate memorii de protest in care erau infatisate realitatiile romanesti si dorinta unanima de infaptuire a statului national.
rn
Problema romaneasca la Congresul de Pace de la Paris
rn
Cand "Congresul de pace de la Paris" si-a inceput lucrarile, problema romaneasca avea deja anvergura europeana. Reprezentantii Marilor Puteri s-au pronuntat insa in conformitate cu interesele lor.
Astfel, Franta a cerut infaptuirea Unirii sub un principe strain; Anglia nu s-a pronuntat. Impotriva Unirii au fost, de la inceput Poarta si Austria. Ca urmare, la sugestia puterilor favorabile Unirii, Congresul a hotarat ca statutul Principatelor sa fie stabilit prin consultarea locuitoriilor din cele doua tari. Poarta trebuia sa se ingrijasca de convocarea, in cele doua principate, a unor Adunari ad-hoc care urmau sa exprime vointa romanilor in chestiunea Unirii. In continuare, prin Tratatul de Pace incheiat la Paris, la 30 Martie 1856, Principatele romane ramaneau sub suzeranitatea Portii, dar treceau tot odata sub garantia colectiva a Puterilor semnatare . In ambele Principate, conducatorii miscarii uninioniste s-au organizat in cate o formatiune politica denumita "Partida nationa". Dupa ce in Moldova si in {ara Romaneasca s-au format "Comitete ale Unirii", in primele luni ale anului 1857 s-a constituit "Comitet Central al Unirii" , care a facut o larga popularizare programului politic national.
Lucrarile Adunarilor s-au deschis in septembrie 1857. Pentru prima oara erau alesi si deputati taranii, chiar daca ei se aflau in minoritate in raport cu boierii. In zilele de 7-8 octombrie , Adunarile ad-hoc ale Moldovei si {arii Romanesti au votat Rezolutii asemanatoare, exprimand, unanim, vointa lor de Unire . Celelalte dorinte erau: neutralitatea, autonomia, printul strain si Adunarea reprezentativa astfel.
rn
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
rn
Intrucat in textul Conventiei nu se stipula ca domnii alesi in cele doua Principate sa fie persoane separate, conducatorii luptei nationale au decis ca alesul Moldovei sa fie desemnat in {ara Romaneasca, iar Europa sa fie pusa in fata faptului implinit.
Astfel la 5 Ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn cu unanimitatea voturilor deputatiilor prezenti. Intr-o sedinta secreta a Adunarii elective a {arii Romanesti, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptata in unanimitate. Unanima a fost si in strainatate opinia potrivit careia, ziua de 24 Ianuarie este o expresie a ,"vointei puternice de Unire a Romanilor" cum s-a exprimat contele Walewski, Ministrul de Externe al Frantei .
rn
Reformele din Principatele Unite
De la inceputul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza a actionat in sensul vointei Adunarilor ad-hoc. In plan international, el a declansat o campanie diplomatica energica pentru recunoastere de catre Marile Puteri, a faptului implinita la 24 ianuarie 1859 adica a dublei alegeri si pentu Unirea deplina.
Odata Unirea deplina recunoscuta eforturile lui Cuza s-au indreptat spre infaptuirea marelui program de reforme care va edifica Romania moderna.
Dupa ce: secularizarea averilor manastiresti, legea electorala, legea rurala, legea instructiunii, legea comunala, legea organizarii armatei si Codurile civil si penal au devenit realitate, acesta a considerat ca ii mai ramane de infaptuit pentru a pune in practica hotararile Adunarilor de la 1857, instalarea printului strain.
Dupa domnia lui Cuza, pentru discutarea problemei Principatelor Unite se convoca Confernita de la Paris a celor sapte puteri europene. Lucrarile acesteia incep la 10 martie 1866 si se vor desfasura timp de o luna. Cum Ducele de Flandra refuzase Tronul Romaniei, iar majoritatea participantilor la intrunirea din capital Frantei sprijina punctul de vedere otoman, politicienii romani incearca sa obtina acordul tacit al lui Napoleon al III-lea in legatura cu printul strain. Demersurile se dovedesc rotnice, astfel se obtine canditatura la tronul Romaniei a principelui german Carol de Hohenzollem-Sigmaringen.
Succesul este evident : 685.965 de voturi sunt favorabile si numai 224 contrare inscaunarii principelui Carol.
