rn

Din pacate, Salajul este unul dintre putinele judete din tara unde nu exista o echipa de fotbal macar în Liga a III-a!? Dupa vizita sa de la Zalau, l-am întrebat pe Gica Popescu despre sport, iar acesta a recunoscut ca “sportul rege” nu este în ultimul timp un pion de baza în sportul din judet, dar a tinut sa spuna ca avem o super echipa de handbal!

rn

Fostul capitan al Barcelonei a declarat în exclusivitate pentru zirul Sportul Salajean ca salajenii se pot mândri cu echipa HC Zalau.

rn

“Da, nu aveti fotbal în Salaj, dar aveti o super echipa de handbal – HC Zalau, care este cunoscuta si recunoscuta în tara si chiar în Europa”, a spus Gica Popescu.

rn

Trebuie sa spunem ca echipa pregatita de profesorul Gheorghe Tadici a fost campioana a României în anii 2001, 2004 si 2005, dar se mândreste si cu câstigarea Cupei Oraselor (City Cup) în sezonul 1995 – 1996. Apoi, HC Zalau a ajuns în sezonul 2011 – 2012 iar în finala Cupei EHF – a doua competitie valorica de nivel international în handbal, iar Valentina Panici si compania au ajuns  în acest sezon în grupele EHF,  în premiera,  dupa ce au eliminat de titrata Hypo Viena.

rn

Gheorghe Tadici: “E o flatare pentru mine faptul ca o somitate precum Gica Popescu are cuvinte de apreciere la adresa echipei noastre”

rn

Profesorul Gheorghe Tadici s-a aratat flatat de cuvintele internationalului Gica Popescu, caruia îi multumeste si îi transmite ca îi poarta un respect enorm pentru ceea ce a facut în sportul românesc.

rn

“Ne flateaza cuvintele lui pentru ca vin din partea unui sportiv de talie mondiala. Este o valoare rara a României în materie de performanta sportiva, care nu se naste în fiecare zi si care a facut enorm pentru România împreuna cu cumnatul lui, celebrul Gica Hagi. Sigur, ei sunt oameni de sport si stiu ca au o pasiune si pentru alte ramuri sportive nu doar pentru fotbal, la fel cum si o handbalista sau un antrenor are admiratii si pentru alte discipline sportive. Referitor la Zalau, lasând modestia la o parte, exista niste rezultate despre care nu s-a vorbit doar în România, ci si în afara tarii. E o flatare pentru mine faptul ca o somitate precum Gica Popescu are cuvinte de apreciere la adresa unei grupari dintr-un judet mic, dar care a facut performante pentru România. Eu ma bucur foarte mult atât pentru handbal cât si pentru echipa si pentru sustinatorii ei. Îi multumesc, si daca o sa-l întâlnesc o sa-i multumesc pentru cuvintele la adresa noastra”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, managerul formatiei HC Zalau