S-a terminat un an de guvernare PSD-ALDE, in care investitiile statului au fost de un minim istoric de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, adica din 2007 incoace. “n 2017 s-au dat in folosinta doar 15 kilometri de autostrada, la care s-a lucrat de fapt in anul anterior. Minstrul Transporturilor Razvan Cuc promitea ca in 2017 se vor finaliza 90 de kilometri de autostrada. N-au fost. Ce promite pentru acest an actualul ministru al Transporturilor, Felix Stroe? Ca vor fi finalizati anul acesta 160 de kilometri de autostrada. “n realitate, potrivit unor analize independente facute de profesionisti mai realisti decat oamenii guvernului Tudose, ar putea fi finalizati 83 de klilometri de autostrada, din care la 21 s-a lucrat in 2017. Cu alte cuvinte, multe promisiuni, multe minciuni si putine realizari. Asa va fi si in 2018; sumele alocate investitiilor in bugetul pe acest an sunt ca anul trecut, de 2,3 din PIB; deci la fel de putine autostrazi, la fel de putine proiecte demarate, la fel de putine santiere noi deschise. “n schimb, sunt promisiuni ca maresc din nou pesiile, salariile bugetarilor, ajutoarele sociale si se stimuleaza din nou consumul. Guvernul PSD-ALDE continua sa aplice aceeasi politica populista in detrimentul unui factor care ar conta cu adevarat in dezvoltarea Romaniei din toate punctele de vedere si in cel mai sanatos mod posibil: infrastructura. Apoi se trezeste iar ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, sa acuze companiile straine ca si-au deschis fabrici in zona in vestul tarii, care e mai apropae de autostrazile Europei din care ne excludem prin subdezvoltare. Asadar, si in 2018 avem aceeasi guvenare care nu intelege ca o infrastructura pusa la punct este vitala pentru viitorul tarii pe care o conduce, ca isi condamna propriul popor la subdezvoltare. Actuala putere chiar asta face, cu buna stiinta si rea credinta.