In zorii Romaniei demo-cratice, dupa renuntarea la votul cenzitar, o mare parte din politicienii cu state vechi, exponenti ai elitelor intelectuale si economice, au fost dati la o parte de „boborul suveran” care a preferat reprezentanti mai apropiati de mase sau proveniti din randul multimii. Cu siguranta ca democratia este preferabila totalitarismului, dar nu de putine ori istoria a demonstrat ca voturile cetatenilor au adus in functii de conducere adevarati monstri lipsiti de discernamant.
Douazeci de ani de „democratie originala” ne-au demonstrat pe deplin ca de cele mai multe ori liderii Romaniei au fost impinsi la putere pe fondul unor nemultumiri genera- lizate inregistrate in randul electoratului. Cu o apetenta relativ scazuta fata de o alegere rationala bazata pe criterii doctrinare sau de competenta, votantul mioritic si-a ales liderii pe principii total subiective, votul negativ devenind o constanta pentru aproape toate tururile de scrutin din ultimele doua decenii. Votand „impotriva cuiva” si nu „pentru cineva”, romanii au destabilizat, constient, sau mai degraba inconstient, sensul oficial al alegerilor democratice.
Iar carentele de compor-tament electoral amintite anterior sunt completate si de un alt stigmat devenit, din nefericire, caracteristic unei parti bune din alegatori. Vanzarea votului pe un kil de faina si cateve halci de carne a fost adesea determinanta pentru desemnarea unui lider, fie el primar sau deputat. Asemeni cainelui lui Pavlov, asistatii social din Romania (si nu numai ei) percuteaza electoral in momentul in care vad (sau li se promite) recompensa materiala. Si nu putine au fost partidele care au incurajat aceste practici medievale asigurandu-si astfel demnitati de alesi locali sau nationali. Ciozvarta de porc sau sticla de votca au reprezentat adesea argumente politice mult mai valabile decat o platforma program. Si poate de aceea nu prea mai are rost sa ne intrebam de ce am ajuns pe buza prapastiei din punct de vedere economic sau administrativ. Avem condu-catorii pe care ii meritam, dupa chipul si asemanarea romanasilor care pun stampila cu spaga electorala in buzunar sau in punga.