În debutul noului sezon, Volei Municipal Zalau are parte de adversari mai modesti, iar de acest lucru profita din plin elevii lui Marian Constantin, care dupa doua victorii cu 3 – 0 s-au instalat în fotoliul de lider. Dupa Explorari Baia Mare si Universitatea Cluj, campioana României urmeaza sa aiba parte de un meci care pare si mai facil, urmând sa joace în aceasta dupa-amiaza, de la ora 18.00, pe teren propriu cu CSU Vest Timisoara, în cadrul etapei a III-a din Divizia A1. Formatia timisoreana pare departe de nivelul primei ligi, astfel ca primele doua partide le-a pierdut cu 0 – 3, cu toate ca nu a avut adversari de top este vorba de “U” Cluj si CSM Bucuresti. Fara set câstigat în primele doua meciuri, banatenii sunt pe ultimul loc si sunt prada sigura si înaintea confruntarii de la Zalau. Pentru Volei Municipal Zalau, acest meci vine cât se poate de bine, având în vedere ca voleibalistii îsi pot roda relatiile de joc, în timp ce antrenorul Marian Constantin îi poate vedea la lucru pe toti jucatorii, cum de altfel s-a întâmplat si în setul al treilea din meciul cu Universitatea Cluj. Cu o victorie de 3 puncte care este la ordinea zilei sa o obtina, Volei Municipal Zalau poate ramâne în fotoliul de lider, dar se poate distanta de rivalele Arcada Galati si Tricolorul Ploiesti care în etapa a III-a au de sustinut meciul direct. Partida dintre Volei Municipal Zalau si CSU U Vest Timisoara se disputa în aceasta dupa-amiaza, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalau. Pretul unui bilet este 7 lei, dar elevii beneficiaza de intrare gratuita.