Oraşul lui Brâncuşi a găzduit în perioada 7-12 august o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de Box rezervate categoriei de vârstă juniori. La startul întrecerilor celor 13 categorii de greutate, 46 kg, 48 kg, 50 kg, 52 kg, 54 kg, 57 kg, 60 kg, 63 kg, 66 kg, 70 kg, 75 kg, 80 kg şi +80 kg s-au aliniat sportivi din întreaga ţară, iar printre competitori s-a aflat şi o delegaţie de şase pugilişti de la CSM Zalău care au fost însoţiţi la Târgu Jiu de cei doi antrenori ai secţiei de box, maeştrii Ioan Dragoş şi Ioan Popa.

Chiar dacă au plecat încrezători în “capitala” judeţului Gorj, sportivii zălăuani nu s-au întors acasă cu rezultate pe măsura aşteptărilor, dar nici cu mâna goală nu s-au întors. Spre satisfacţia celor doi tehnicieni, dar în special a maestrului Ioan Popa, pugilistul Paul Magdaş a reuşit să urce pe treapta a treia o poidiumului şi să se întoarcă acasă cu medalia de bronz a categoriei de greutate 80 de kg.

 În primul tur din cadrul întrecerii, Paul Magdaş l-a învins la puncte pe reprezentantul Clubului Sportiv Concordia Chiajna şi şi-a asigurat medalia de bronz, dar a pierdut în semifinalele categoriei în faţa unui sportive de la Petrolul Ploieşti fiind nevoit să se mulţumească cu locul al III-lea.

Ceilalţi cinci sălăjeni care au urcat în ring, toţi antrenaţi de Ioan Dragoş, s-au aflat la prima participare la un campionat naţional de juniori, în anii anteriori concurând la categoria de vârstă cadeţi.

 Din păcate vârsta şi-a spus cuvântul şi chiar dacă antrenorul lor şi-ar fi dorit mai mult, niciunul dintre ei nu a reuşit să urce pe podium la ediţia din acest an, dar au demonstrat că au perspective pentru viitor.

Cel mai uşor competitor zălăuan intrat în concurs, Marinel Zaharie (cat. 46 kg) –  medaliat cu bronz la naţionalele de cadeţi de anul trecut, nu a reuşit să treacă peste emoţiile schimbării categoriei şi a cedat încă din primul tur confruntarea cu reprezentantul clubului CS Box Club Stejarul Daneş

Medaliat la cadeţi cu argint la finalul anului trecut, Bogdan Mierloi (cat.57 kg) a pierdut în primul tur în faţa unui sportiv din Craiova, în timp ce un alt medaliat cu argint la naţionalele de cadeţi de anul trecut, Eduard Şerban (cat. 63 kg) stop_coloana a reuşit o victorie înainte de limită în faţa unui sportiv din Constanţa, dar a pierdut în sferturile de finală în faţa unui sportiv de la Olimpia Cluj şi a ratat şansa de a îşi asigura  medalia de bronz. Campion la cadeţi în anul precedent, Denis Stoica nu s-a descurcat prea bine în primul său an la categoria de vârstă juniori şi a pierdut în primul tur în faţa unui sportive de la CSM Timişoara.Tot în faţa unui bănăţean, dar de la Banatul Timişoara a pierdut şi Raul Popan în limitele categoriei +80 de kg şi astfel clubul zălăuan s-a întors acasă cu o singură medalie, cea de bronz cucerită de Paul Magdaş. Pentru secţia de box a Clubului Sportiv Zalău urmează în această toamnă o serie de competiţii importante.

La începutul săptămânii viitoare va debuta finala Campionatului Naţional de Box feminine rezervat categoriilor de vârstă senioare, tineret şi junioare, după care, în perioada 18-24 septembrie, la Bacău, vor avea loc Campionatele Naţionale de Box masculin ale categoriei de vârstă tineret, urmate în perioada 23-29 octombrie de Cupa României a categoriei de vârstă cadeţi.

În fine, ultima competiţie majoră a nobilei arte din acest an este programată în perioada 6-12 noiembrie, în capitală, unde se vor disputa Campionatele Naţionale de Box ale seniorilor.