Apa la Zalau – o problema cu cauze multiple; de la furnizare pana la gust, clor si amoniu
Zalaul a trecut ieri si alaltaieri prin emoti mari si, in mai multe cartiere, prin lipsa de apa din cauza defectiunii fara precedent la aductiunea de la Virsolt. Iar perspectiva previzibila este ca problema apei va ramane una mare pentru oras. Din cauza conductelor vechi de pe vremea lui Ceausescu riscam acelasi scenariu oricand, iar apa, asa cum curge acum la robinet, poti sa o bei doar daca te tii de nas si nu tii seama de gustul salciu, bine imbibat cu clor. Cu toate acestea, primim tot timpul aceleasi asigurari de la Directia de Sanatate Publica Salaj ca apa de la robinet e buna si ca e tot timpul verificata daca e in parametri normali.
Zalauanii fac insa cozi la fantanile arteziene din oras. Curios lucru, daca apa de la robinet e buna. Si mai curios lucru este ca prefera apa din fantanile arteziene, despre care DSP spune ca nu-i in parametrii prevazuti de legislatia in vigoare care spune cat de potabila e apa. Apa din toate fantanile din Zalau depaseste concentratia maxima de amoniu.
Ligia Marincas, director al Directiei de Sanatate Publica Salaj, spune ca analizele la apa de la cele noua fântâni arteziene ale Zalaului se fac din sase în sase luni. Ultima analiza a fost facuta în luna martie. Ceea ce s-a observat la aceste analize confirma analizele mai vechi. Concentratia de amoniu este mult peste limita admisa. Ligia Marincas mai precizeaza ca ceilalti parametri de potabilitate nu s-au modificat. Iar analizele mai vechi spuneau ca, in afara de amoniu prea mult, apa ar fi ok. Asadar, zalauanii ’si asuma cand beau apa din fantani consumul de amoniu in concentratie prea mare.
Potrivit legii nr.428/2002 privind calitatea apei potabile, limita maxima de amoniu admisa în apa pentru a putea fi considerata potabila este de 0,5 miligrame pe litru.
La Zalau, însa, valorile amoniului din apa ce curge la arteziene este cuprinsa între 2,6 miligrame pe litru si 9 miligrame pe litru, adica si de 18 ori mai mare decât limita admisa.
La ultima analiza, cea mai scazuta concentratie de amoniu a fost în apa de la fântâna de pe Dobrogeanu Gherea – 2,6 miligrame pe litru, iar cea mai ridicata de pe strada Corneliu Coposu (fosta Republicii), de 9 miligrame pe litru.
Alte cinci dintre cele noua fântâni arteziene depasesc concentratia de 5 miligrame pe litru. Iata-le: fantâna din piata Iuliu Maniu, str. Corneliu Coposu, cea de pe platoul din fata Prefecturii, cea de pe Sarmas si fântâna situata în zona statiei de epurare.
Cum la un momentat dat municipalitatea a montat placute la fiecare fantana, pe care erau trecute rezultatele analizelor facute de DSP, oamenii nu puteau spune ca nu stiu ce beau. Numai ca placutele au disparut in timp sau datele inscrise pe ele nu mai sunt vizibile.
L-am intrebat ieri pe viceprimarul Teodor Balajel daca Primaria Zalau nu repeta „figura” cu tablitele, ca oamenii sa fie corect informati. N-am mers la intamplare, am stiut pe cine intrebam. Prin urmare am obtinut promisiunea ca se va face. „”n urma analizelor care s-au facut la toate fantanile din oras o sa montam tablite cu detalii despre continutul apei. “n aproximativ doua saptamani o sa montam aceste tablite peste tot”, ne spune Teodor Balajel.
Ligia Marincas spune de altfel ca, dupa fiecare analiza, DSP prezinta situatia administratiei locale. Aceasta are sarcina de a afisa rezultatele la fiecare fântâna. „Noi nu putem sa-i controlam pe cei din administratie, dar ar fi normal sa stie cetateanul ce fel de apa consuma”, spune directorul DSP.
Fantana arteziana de pe Meses
Apa din fantana arteziana de la urcarea pe Meses nu difera tare mult de apa din celelalte fantani arteziene, dar deasupra ei sta scris mare „Apa nu este potabila”, iar cetatenii sunt avizati ca neau pe propriiul risc. De fapt, si aici e vorba de amoniu, dar chiar mai putin decat la unele fantani din oras.
Recent s-a incercat marirea debitului, la solicitarea zalauanilor. Viceprimarul Balajel s-a ocupat personal sa readuca la viata fantana de pe Meses si spunea ca problema n-a fost chiar simpla, deoarece trebuiau identificate izvoarele vechi pentru a face aductiunea. „Cu sprijinul lucratorilor din silvicultura am reusit sa identificam trei izvoare. Nu le-am gasit usor, dar le-am gasit. Le-am captat în trei tuburi de beton cu un diametru de un metru si adâncimea de 1,5 metri, tuburi care comunica între ele prin conducte de inox. Lungimea conductelor depaseste 80 de metri. La cele trei fântâni am pus filtre si astfel toata apa am reusit sa o canalizam spre o singura conducta care iese la suprafata si de unde se alimenteaza populatia”, spunea viceprimarul Balajel anul trecut, dupa lucrari. Din pacate, acum debitul este din nou un tarait.
